Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizările Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd, printre altele, majorarea cu 40% a punctului de pensie. La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. În esenţă, Executivul reiterează în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice. "În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii", precizează Guvernul. Totodată, Guvernul arată că parlamentarii "nu au identificat sursele clare de finanţare" a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale. "Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv de 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei, aşa cum a modificat legiuitorul, şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune 'un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB)'. Or, execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini", menţionează sursa citată. De asemenea, Executivul subliniază faptul că rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza "analizelor şi studiilor de impact", reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanţare astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la "cel mai mic nivel posibil". "Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv al prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor", arată Guvernul. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Nationale Politic Sesizarea Guvernului pe legea prin care se majorează cu 40% punctul de...
Sesizarea Guvernului pe legea prin care se majorează cu 40% punctul de pensie – în dezbatere la CCR
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.