Capsula adusă pe Pământ de sonda spaţială Hayabusa2 conţinea peste 5,4 grame de eşantioane de sol prelevate de pe un asteroid îndepărtat, depăşind obiectivul iniţial de 100 de miligrame, a anunţat vineri agenţia spaţială japoneză JAXA, relatează Kyodo. Mostrele de sol de pe asteroidul Ryugu se aflau în trei camere ale unui recipient de stocare aflat în capsula care a fost adusă înapoi pe Pământ la începutul acestei luni, a declarat agenţia japoneză de explorare aerospaţială, adăugând că mai mult material a fost găsit în afara acestor camere. JAXA a calculat cantitatea comparând greutatea containerului înainte şi după ce Hayabusa2 a fost lansată în spaţiu, în decembrie 2014, cu destinaţia Ryugu, asteroid aflat la o distanţă de peste 300 de milioane de kilometri de planeta noastră. Sonda spaţială a eliberat cu succes capsula deasupra unui deşert australian, la data de 6 decembrie. Foto: (c) JAXA HANDOUT EPA Sonda a ajuns la Ryugu în iunie 2018 şi a asolizat de două ori, anul trecut, prelevând în premieră eşantioane de pe un asteroid. JAXA a anunţat marţi că a deschis o cameră unde a fost colectat materialul strâns în timpul primei asolizări a sondei pe asteroid, în februarie 2019, şi au fost găsite în interior particule negre. Agenţia intenţionează să deschidă în jurul lunii ianuarie încă o cameră care ar conţine mostre recoltate în timpul celei de-a doua coborâri pe asteroid, în iulie 2019, în timpul căreia s-a încercat colectarea unor eşantioane din straturile subterane, mai puţin expuse vânturilor solare. Foto: (c) JAXA HANDOUT EPA Oamenii de ştiinţă speră că analiza acestor materiale îi va ajuta să descifreze originile vieţii şi ale formării Universului în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Jumătate din cantitatea prelevată va fi împărţită între JAXA, NASA şi organizaţii internaţionale, iar cealaltă jumătate va fi conservată pentru studii viitoare, ce vor fi realizate odată cu progresele înregistrate de tehnologia analitică. După ce a livrat pe Terra încărcătura ei preţioasă, sonda Hayabusa2 ("Şoim pelerin" în limba japoneză, n.r.) a pornit într-o nouă misiune pe o orbită a Soarelui, pentru a înregistra date ştiinţifice despre praful din spaţiul interstelar şi pentru a observa mai multe exoplanete. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea)
Acasă Stiri Internationale Stiinta Sonda spaţială Hayabusa2 a adus pe Pământ 5 grame de sol prelevate...
Sonda spaţială Hayabusa2 a adus pe Pământ 5 grame de sol prelevate de pe un asteroid, depăşind obiectivul iniţial
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.