Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a declarat marţi că au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene pentru construirea a trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova. "Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova. Pentru aceste trei spitale regionale au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene, au fost înaintate documentaţiile către Comisia Europeană (CE). CE pentru toate trei a aprobat finanţarea. Ceea ce am făcut noi în cadrul lucrărilor publice a fost recunoscut ca fiind un lucru foarte bun şi odată cu semnarea acestor contracte de finanţare între Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Sănătăţii, implementarea acestor proiecte s-a transferat la Ministerul Sănătăţii", a precizat Ştefan la o conferinţă de presă. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Ion Ştefan: Lucrările la stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf – finalizate; Rapid – terminat în primăvara anului viitor * Ion Ştefan: MLPDA derulează un program de sprijinire a autorităţilor locale pentru achiziţia a 558 de mijloace de transport
Acasă Stiri Nationale Administratie Ştefan: Au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene pentru construirea...
Ştefan: Au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene pentru construirea a trei spitale regionale
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.