Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, locul 92 mondial, a fost învinsă de Sara Sorribes Tormo (Spania), cu 6-4, 6-4, sâmbătă, în primul tur al calificărilor din cadrul turneului WTA ce are loc în oraşul ceh Ostrava. Deşi Ana Bogdan a cedat în două seturi, meciul a fost echilibrat, încheindu-se după mai bine de două ore. Sara Sorribes Tormo, 73 WTA, a fost învinsă recent de Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, în primul tur la Roland Garros (6-4, 6-0). Următoarea adversară a ibericei va fi rusoaica Anna Blinkova (61 WTA). Tot în primul tur al calificărilor, Sorana Cîrstea (88 WTA) va primi sâmbătă replica altei jucătoare din Spania, Paula Badosa (69 WTA). În aceeaşi zi, Irina Begu (76 WTA) va primi replica rusoaicei Varvara Graciova (96 WTA). AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Tenis: Ana Bogdan, învinsă în primul tur al calificărilor la Ostrava (WTA)
Tenis: Ana Bogdan, învinsă în primul tur al calificărilor la Ostrava (WTA)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.