Tenismanul rus Daniil Medvedev a urcat un loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti dat publicităţii luni, de pe şase pe cinci, în vreme ce conaţionalul său Andrei Rublev, campion la Viena în acest weekend, şi-a asigurat participarea la Turneul Campionilor. Rublev (23 ani), numărul opt mondial, care a cucerit anul acesta cinci titluri, devine al cincilea rus din istoria de 50 de ani a Turneului Campionilor, după Evgheni Kafelnikov (1995-2001), Marat Safin (2000, 2002, 2004), Nikolai Davîdenko (2005-2009) şi Daniil Medvedev (2019-20). Rusia este singura ţară cu doi reprezentanţi la simplu în 2020, Medvedev şi Rublev. Sârbul Novak Djokovic conduce detaşat în ierarhia mondială, cu un avans de aproape 2.000 de puncte faţă de spaniolul Rafael Nadal, fiind sigur că va încheia anul pe primul loc. Podiumul este completat de austriacul Dominic Thiem. Australianul John Millman, care a cucerit primul său titlu ATP din carieră, în weekend, la Nur-Sultan, a urcat de pe 45 pe 38. Italianul Lorenzo Sonego, finalist la Viena, a reuşit un salt de zece locuri şi se află acum pe 32. Cel mai bun român la simplu este în continuare Marius Copil, aflat pe locul 209, o poziţie mai jos faţă de săptămâna precedentă. La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 22. Clasamentul ATP la simplu 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.830 puncte 2 (2). Rafael Nadal (Spania) 9.850 3 (3). Dominic Thiem (Austria) 9.125 4 (4). Roger Federer (Elveţia) 6.630 5 (6). Daniil Medvedev (Rusia) 5.980 6 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.925 7 (7). Alexander Zverev (Germania) 5.015 8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 3.839 9 (9). Diego Schwartzman (Argentina) 3.285 10 (10). Matteo Berrettini (Italia) 3.075 …………………………………………………… 209 (208). Marius Copil 277 391 (389). Filip Cristian Jianu 100 473 (473). Alexandru Jecan 72 525 (524). Nicholas David Ionel 59 … Clasamentul ATP la dublu 1 (1). Robert Farah (Columbia) 8.530 puncte 2 (2). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.440 3 (3). Horacio Zeballos (Argentina) 6.930 4 (4). Nicolas Mahut (Franţa) 6.430 5 (5). Mate Pavic (Croaţia) 6.040 6 (6). Bruno Soares (Brazilia) 5.520 7 (7). Joe Salisbury (Marea Britanie) 5.490 8 (8). Michael Venus (Noua Zeelandă) 5.450 9 (9). Marcel Granollers (Spania) 5.420 10 (10). Rajeev Ram (SUA) 5.400 ……………………………………………. 22 (22). Horia Tecău 4.070 148 (147). Florin Mergea 596 213 (212). Marius Copil 344 … AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Tenis: Clasamentul ATP – Medvedev a urcat pe 5, Rublev s-a calificat...
Tenis: Clasamentul ATP – Medvedev a urcat pe 5, Rublev s-a calificat la Turneul Campionilor
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.