Tenismanul spaniol Rafael Nadal a reuşit, miercuri, victoria sa cu numărul 1.000 în carieră, la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, 4-6, 7-6 (7/5), 6-4 contra compatriotului său Feliciano Lopez (64 ATP), care i-a adus calificarea în optimile de finală, transmite AFP. Nadal, rege incontestabil la Roland Garros, unde în urmă cu trei săptămâni a cucerit al 13-lea său titlu, este vulnerabil la Paris-Bercy, unde nu a câştigat niciodată titlul şi unde anul trecut a declarat forfait chiar înaintea semifinalei. Prima victorie a lui Nadal s-a înregistrat în 2002, la Mallorca, în faţa lui Ramon Delgado. Astfel, la 34 de an, Rafa Nadal se alătură unui grup select, care îi mai cuprinde pe Ivan Lendl (1.068 victorii), Roger Federer (1.242) şi pe Jimmy Connors (1.274) – victorii contabilizate în era Open (din 1968). Performanţa lui Nadal a fost sărbătorită într-o mică ceremonia organizată la centrul terenului, în faţa tribunelor goale. Foto: (c) Gonzalo Fuentes / REUTERS Rezultatele înregistrate miercuri în turul al doilea la Paris, turneu dotat cu premii totale de 3,3 milioane euro: Rafael Nadal (Spania/N.1) – Feliciano Lopez (Spania) 4-6, 7-6 (7/5), 6-4 Jordan Thompson (Australia) – Borna Coric (Croaţia/N.15) 2-6, 6-4, 6-2 Alexander Zverev (Germania/N.4) – Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-2, 6-2 Adrian Mannarino (Franţa) – Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, 6-7 (5/7), 6-3 Stan Wawrinka (Elveţia/N.12) – Tommy Paul (SUA) 4-6, 7-6 (7/3), 6-2 Andrei Rublev (Rusia/N.5) – Radu Albot (Rep. Moldova) 6-1, 6-2 Diego Schwartzman (Argentina/N.6) – Richard Gasquet (Franţa) 7-5, 6-3 Alejandro Davidovich Fokina (Spania) – Benjamin Bonzi (Franţa) 6-4, 6-4 Alex De Minaur (Australia/N.16) – Lorenzo Sonego (Italia) 6-3, 7-5 Daniil Medvedev (Rusia/N.3) – Kevin Anderson (Africa de Sud) 6-6 (abandon Anderson) Milos Raonic (Canada/N.10) – Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6-4, 6-4 AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Tenis: Nadal a reuşit victoria sa cu numărul 1.000, la turneul ATP...
Tenis: Nadal a reuşit victoria sa cu numărul 1.000, la turneul ATP Masters de la Paris
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.