Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni individuale, dar şi în cooperare cu alte autorităţi, aproximativ 11.800 de pachete cu ţigări de circa 137.000 de lei, precum şi plante şi substanţe psihotrope, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Române. Poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, au declanşat sâmbătă o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, oamenii legii s-au deplasat la un imobil nelocuit, aflat în construcţie, de pe raza localităţii Rona de Sus, judeţul Maramureş, unde aveau date că se află depozitată o cantitate mare de ţigări provenită din activităţi de contrabandă. Poliţiştii au descoperit în interiorul imobilului unsprezece colete ce conţineau ţigări de contrabandă, un ambalaj sferic învelit în staniol ce conţinea o substanţă de culoare verde- oliv cu miros înţepător specific cannabisului, precum şi două plante de dimensiuni mici, posibil tot cannabis. Cu ocazia celor constatate, ţigările au fost transportate la sediul serviciului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.970 de pachete de ţigări, de provenienţă Duty Free, iar plantele şi substanţa verde-oliv au fost preluate de lucrătorii din cadrul S.C.C.O Maramureş în vederea expertizării şi continuării cercetărilor. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 93.249 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi tragerii la răspundere a acestora. Conform sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Vicovu de Sus au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, două persoane care se deplasau spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase. Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele şi au fugit în localitate. În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a incidentului. La faţa locului au fost descoperite două colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul instituţiei, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.800 de pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 32.760 de lei. În continuare, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au descoperit pe timpul executării unei misiuni specifice în zona de responsabilitate, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, cantitatea de 998 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 11.677 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate şi documentării activităţii infracţionale. AGERPRES / (AS – autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro
Acasă Stiri Nationale Politic Ţigări în valoare de circa 137.000 de lei şi substanţe psihotrope, confiscate...
Ţigări în valoare de circa 137.000 de lei şi substanţe psihotrope, confiscate la frontiera de nord
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.