Primarul Dominic Fritz a cerut, miercuri, armonizarea procedurilor entităţilor locale şi Ministerului Culturii, astfel încât să poată creşte atât capacitatea mediului cultural local de a accesa linii de finanţare şi de implementare a proiectelor culturale de interes local şi naţional, cât şi implicarea timişorenilor în programul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. Edilul a avut o întâlnire cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, prezent la Timişoara, în cadrul căreia au fost discutate proiectele majore de infrastructură culturală ale municipiului şi obiectivele strategice care trebuie dezvoltate pentru anul 2023, când Timişoara va exercita titlul de Capitală Culturală Europeană. "Este necesar să armonizăm procedurile dintre cele trei entităţi, Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara, şi să creăm un grup de lucru compus din reprezentaţi ai autorităţilor publice centrale şi locale şi asociaţiile din sectorul cultural pentru ca în felul acesta să poată creşte atât capacitatea mediului cultural local de a accesa linii de finanţare şi de a implementa proiecte culturale de interes local şi naţional, cât şi implicarea timişorenilor în programul Timişoara 2021. De asemenea, în perioada următoare, vor fi luate măsuri concrete privind activitatea Asociaţiei Timişoara 2021, precum şi modificarea programului cultural Timişoara 2021 şi actualizarea, având în vedere măsurile restrictive impuse de epidemia COVID-19", a afirmat Dominic Fritz. Ministrul Culturii a declarat anterior, într-o conferinţă de presă, că, în opinia sa, Timişoara nu ar fi fost pregătită să preia titlul de Capitală Culturală Europeană de la 1 ianuarie 2021, procedură amânată pentru anul 2023 din cauza pandemiei. "Dacă mă întrebaţi dacă Timişoara ar fi fost gata la 1 ianuarie anul viitor (să devină Capitală Culturală Europeană, n.r.), răspunsul meu este nu. Pentru că nu e timp să faci într-un an ce nu s-a întâmplat în ultimii ani. (…). Într-adevăr, au fost multe blocaje. Au fost, probabil, şi diferenţe de viziune între Consiliul Judeţean, primărie, minister. A fost o asociaţie (Timişoara 2021, n.r.) care ar fi trebuit să coaguleze toate aceste instituţii. Nu s-a întâmplat acest lucru (…). Ministerul a alocat la rectificarea bugetară 12,5 milioane de lei pentru a se plăti facturi pentru anumite şantiere (de infrastructură culturală, n.r.). Dacă noi avem alocate aproape 100 de milioane de lei, credite de angajament, este clar că Timişoara va fi pregătită (să exercite titlul, n.r.) după ce se vor cheltui aceşti bani", a explicat ministrul Gheorghiu. La întâlnire a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Nationale Administratie Timiş: Primarul Fritz cere armonizarea procedurilor pentru sporirea accesării finanţării proiectelor culturale...
Timiş: Primarul Fritz cere armonizarea procedurilor pentru sporirea accesării finanţării proiectelor culturale majore
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.