Crapul cu sos de roşii şi mămăligă reprezintă un preparat delicios, care nu poate lipsi din meniul de Revelion. E o adevărată tradiţie în Giurgiu ca, în noaptea dintre ani, gospodinele să pună pe masă acest preparat, căruia caută să îi dea de fiecare dată o savoare aparte. Crapul scăldat în sos de roşii cu mămăliguţă – o reţetă de succes, cu care nu se dă greş niciodată, este oferită de Gina, un bucătar care a lucrat într-unul dintre restaurantele de la malul Dunării. În primul rând, această porţie specifică în restaurantele giurgiuvene de la malul Dunării se prepară dintr-un peşte întreg – îşi începe aceasta reţeta. ''Trebuie să avem la dispoziţie pentru o porţie un crap cu greutatea de aproximativ cinci sute de grame curăţat bine de solzi, de intestine şi de branhii. După curăţare, crapul întreg se spală bine şi se pune pe un şervet pentru a se scurge. După ce peştele s-a scurs este dat prin puţină făină cu sare şi prăjit două-trei minute pe fiecare parte în baie de ulei încins. După ce am prăjit peştele îl mai băgăm aproximativ 20 de minute la cuptor pentru a căpăta o crustă aurie şi a se pătrunde bine, timp în care îl mai stropim din când în când cu un sos din vin alb sau roze, de preferat vin sec sau demisec, combinat cu două linguri de ulei de măsline", a declarat pentru AGERPRES Gina. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Cât timp peştele stă la cuptor se poate prepara un sos cu ulei de măsline, sos de roşii, roşii tăiate cubuleţe mici, ''pe care îl dăm în două – trei clocote, după care adăugăm un praf de sare, de cimbru, două foi de dafin, capere şi câţiva căţei de usturoi tăiaţi mărunt şi chiar un praf de piper iute măcinat sau dulce, după gust, şi un praf de chili'' – a continuat ea să dezvăluie modul de preparare. După ce sosul s-a legat, dar a păstrat o consistenţă care îi permite să curgă, este gata. Când crapul a căpătat crusta aurie este scos din cuptor şi aşezat pe un platou oval sau specific, în formă de peşte, şi se toarnă imediat deasupra lui sosul preparat din roşii ce încă este cald. "Acum peştele trebuie lăsat câteva minute în sosul de roşii pentru a absorbi toate aromele condimentelor adăugate în sos, timp în care pregătim un pui de mămăligă. Astfel, într-un tuci punem apa la fiert, adăugăm puţină sare şi un praf de mălai cernut. După ce compoziţia a început să fiarbă, adăugăm în ploaie mălaiul şi amestecăm cu un făcăleţ din lemn'', spune aceasta. Deşi este un preparat simplu de făcut, multe gospodine încă mai dau greş atunci când fac mămăliga, recunoaşte bucătarul. ''De aceea,vă spun că operaţiunea de adăugare a mălaiului şi de mestecare cu făcăleţul trebuie făcută rapid şi cu fermitate. Dăm focul la un nivel mai mic şi mai lăsăm mămăliga să fiarbă puţin, timp în care amestecăm continuu cu făcăleţul de lemn. Când mămăliga a început să se desprindă de pe pereţii tuciului şi de pe făcăleţ şi are consistenţa dorită, esta gata pentru servire. Acum adăugăm cu o lingură de lemn o porţie de mămăligă lângă crapul scăldat în sos de roşii pregătit pe platou, scoatem foile de dafin ca să nu amărască produsul, presărăm două – trei boabe de piper, puţin pătrunjel peste peşte şi adăugăm două roşii cherry pentru decor, iar preparatul este gata pentru a fi servit", a încheiat Gina povestea preparatului delicios. AGERPRES/(AS – autor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat) Citeşte şi: TRADIŢII ÎN BUCATE/ Tulcea: Peştele – nelipsit din meniul de Revelion TRADIŢII ÎN BUCATE/Plăcinta întinsă de Turnu, rulată cu faţa de masă – reţeta de succes a unei familii din Arad VIDEO TRADIŢII ÎN BUCATE/ Sibiu: Turtă dulce de casă sau cornuleţe cu vanilie – în stil tradiţional săsesc TRADIŢII ÎN BUCATE/ Sibiu: Zama de hrean – preparat de la Gura Râului TRADIŢII ÎN BUCATE/ Covasna: Decoraţiuni cu gust – figurine din zahăr pentru pomul de Crăciun TRADIŢII ÎN BUCATE/Reţetele Crăciunului – reinterpretate în restaurantele din Deltă; ozvar şi cuchea – pe masa ucrainenilor din Crişan TRADIŢII ÎN BUCATE/ Timiş: Carne de grăsun şi cârnaţi care se ţin în untură peste an – tradiţional în zona Margina TRADIŢII ÎN BUCATE/ Timiş: Arome tradiţionale româneşti şi austriece – ''împletite'' în bunătăţile de Crăciun