SUA au considerat vineri drept "inacceptabilă" propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin de a prelungi cu un an "fără condiţii" tratatul bilateral de dezarmare nucleară New Start, relatează AFP. "Este inacceptabil", a reacţionat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, Robert O'Brian, invitând Moscova să "revină asupra poziţiei sale înaintea unei curse costisitoare a înarmărilor". "SUA au propus anterior o prelungire a New Start pentru un an în schimbul unei îngheţări a numărului de ogive nucleare ale SUA şi ale Rusiei în perioada respectivă", a declarat pe Twitter Robert O'Brien. "Aceasta ar fi fost o victorie pentru ambele tabere şi credem că ruşii erau pregătiţi să accepte această propunere când l-am întâlnit pe omologul meu la Geneva. Răspunsul preşedintelui rus în prezent vizează prelungirea New Start fără îngheţarea ogivelor nucleare şi aceasta este inacceptabil", a adăugat el. "SUA vor un control serios al armamentelor care să garanteze securitatea întregii lumi. Sperăm că Rusia va reveni asupra poziţiei sale înaintea unei curse costisitoare a înarmărilor", a conchis consilierul preşedintelui american. Cu trei zile în urmă, Rusia fusese cea care a considerat "inacceptabilă" oferta americană, care viza prelungirea tratatului cu un an, dar cu o "îngheţare" a arsenalelor nucleare de care dispun cele două puteri. Acest ultim acord major bilateral care vizează o parte a arsenalelor celor doi adversari geopolitici, încheiat în 2010, expiră în februarie 2021. New Start menţine arsenalele ambelor ţări mult sub nivelul lor din perioada Războiului Rece, limitând la 700 numărul lansatoarelor nucleare strategice desfăşurate şi la 1.550 numărul ogivelor nucleare. Negociat în timpul preşedinţilor Barack Obama şi Dmitri Medvedev, dispariţia sa provoacă temerea privind o relansare a cursei înarmărilor şi deteriorarea relaţiilor dintre cele două puteri într-un domeniu foarte sensibil. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)