Unii operatori turistici din Delta Dunării susţin că trebuie să încalce legea pentru a se conforma contractelor încheiate cu operatorul regional de colectare a deşeurilor şi sunt deschişi să plătească mai mult pentru ca acesta să preia toate reziduurile din rezervaţie, în timp ce societatea care colectează reziduurile susţine că înregistrează pierderi de până la 500.000 de euro. Directoarea unei pensiuni din satul Crişan, Ileana Vasilief, a declarat, în timpul unui eveniment organizat de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), că anul acesta a fost amendată de autorităţi din cauză că a transportat deşeuri de pe un mal pe altul al Dunării, în locul amenajat pentru depozitarea lor. "Eu fiind pe malul stâng al Dunării, conform contractului, trebuie să duc gunoiul pe malul drept, dar nu am voie să fac asta şi din acest motiv am fost amendată. Şi atunci, eu ce fac cu gunoiul? Îl pun în saci, dar este o glumă să spui că duci hârtia igienică în saci. Este foarte greu să fii prietenos cu mediul în condiţiile astea", a afirmat Vasilief. Ea a mai spus că nici măcar cu plată suplimentară nu există societăţi dispuse să vină în Deltă să preia deşeurile. "Înţeleg că la tarifele percepute nimeni nu scoate profit. Suntem dispuşi să plătim mai mult. Nu vrem un serviciu social, dar cineva să vină să ia gunoiul şi nu o dată la două săptămâni, că ne umplem de şobolani, dacă îl ţinem", a menţionat operatorul turistic. Situaţii similare se înregistrează şi în alte zone din Delta Dunării unde operatorii turistici sunt obligaţi să transporte singuri deşeurile, deşi au contracte încheiate cu operatorul regional de colectare. "Am contract, am factură plătită şi nu ia nimeni gunoiul. Tot eu îl duc", a afirmat directorul unei societăţi de turism din satul Uzlina, Dan Ghinescu. În replică, directorul operatorului regional de colectare a deşeurilor din judeţ, Ionuţ Tudorache, a declarat pentru AGERPRES că societatea pe care o conduce a înregistrat în primele nouă luni de activitate pierderi de aproape 500.000 de euro, din cauza cantităţii mari de deşeuri neplătite de autorităţi. "Pierderea vine din cantitate de deşeuri colectată versus cantitatea plătită. Toată lumea încasează de pe urma activităţii de turism, dar nimeni nu plăteşte pentru deşeurile generate de aceasta. Noi ne-am făcut treaba cum ştim mai bine, fără să fim plătiţi pentru ea", a afirmat Tudorache. La rândul său, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) în managementul deşeurilor, Ilie Petre, a menţionat că soluţia pentru aceste situaţii este implementarea sistemului "Plăteşte cât arunci", care va fi pus în practică în perioada următoare. La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul conferinţei regionale "Analiza activităţilor în managementul deşeurilor 2020, previziuni şi proiecte 2021" organizată de Federaţia ADI, preşedintele acestei structuri, Gabriel Moiceanu, a declarat că Tulcea este un model de bună practică în domeniu. AMDTDD a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, într-un resort din satul Crişan, Delta Dunării, un seminar pe tema activităţii turistice în an pandemic, iar în timpul acestuia operatorii economici şi-au prezentat problemele cu care se confruntă. AGERPRES/(A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Nationale Mediu Tulcea: Unii operatori turistici, nemulţumiţi de colectarea deşeurilor din Deltă
Tulcea: Unii operatori turistici, nemulţumiţi de colectarea deşeurilor din Deltă
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.