Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că valabilitatea actelor în baza cărora se desfăşoară activitatea de pescuit în rezervaţie a fost prelungită până la începutul prohibiţiei generale a pescuitului de anul viitor. Decizia a fost luată marţi, în contextul în care pentru desfăşurarea activităţii de pescuit este necesară publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2021 şi a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare a peştelui. "Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul RBDD sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi a Deciziei Guvernatorului ARBDD", se arată în comunicat. Proiectul ordinului de prohibiţie a pescuitului pentru anul 2021 făcut public pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură are în vedere interzicerea pescuitului în habitatele naturale în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat prohibiţia a fost propusă pentru perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în proiectul ordinului. Pentru a intra în vigoare, proiectul ordinului de prohibiţie a pescuitului pentru anul viitor trebuie să fie aprobat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii. AGERPRES/(AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Oana Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)