Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a salutat luni anunţul preşedintelui american Donald Trump privind Sudanul, care deschide calea pentru retragerea acestei ţări de pe lista neagră a SUA cu statele care susţin terorismul, relatează AFP. "Intenţia afişată de Statele Unite de a retrage Sudanul de pe lista statelor care susţin terorismul este crucială", a scris Josep Borrell pe Twitter. Această decizie a survenit după ce guvernul de la Khartoum a acceptat un program de indemnizare de 335 de milioane dolari pentru victimele şi rudele atacurilor din trecut, a indicat Trump pe Twitter. Borrell a declarat că propunerea este recunoaşterea progresului realizat de Sudan sub conducerea prim-ministrului Abdalla Hamdok. ''Acest lucru întăreşte integrarea (Sudanului) în comunitatea internaţională şi accesul său la economia globală. UE sprijină pe deplin tranziţia din Sudan'', a subliniat el. Sudanul este una dintre cele patru ţări desemnate de Washington ca stat susţinător al ''terorismului'', alături de Iran, Coreea de Nord şi Siria. Donald Trump a evocat luni un acord cu Sudanul privind acordarea de despăgubiri pentru familiile americanilor victime ale atacurilor comise în 1998 în Africa şi a declarat că este pregătit să retragă această ţară de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul. AGERPRES/(AS – autor :Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa UE salută acordul evocat de Trump cu Sudanul (şeful diplomaţiei europene)
UE salută acordul evocat de Trump cu Sudanul (şeful diplomaţiei europene)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.