Conducerea Economat Sector 5 SRL a fost revocată, în baza unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Consiliului Local Sector 5. Proiectul, introdus pe ordinea de zi suplimentară, la propunerea lui Roşca Iustinian (USR PLUS), a fost adoptat în unanimitate. De asemenea, în cadrul şedinţei, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunţat că pentru o perioadă de trei luni conducerea Economat va fi preluată de către Gabriel Creţu, detaşat din funcţia de consilier al edilului. "Începând de astăzi, domnul Leonard Petre nu mai este director general al SC Economat Sector 5. (…) Raportul să fie maxim la două săptămâni către Consiliul local, chiar dacă se constituie sau nu în şedinţă publică, să fie transmis online către toţi consilierii", a solicitat Popescu Piedone. Gabriel Creţu a anunţat că îşi doreşte să pună bazele unei societăţi comerciale "eficiente şi profitabile". "Sunt militar de carieră, 35 de ani de armată. Mă prezint în faţa dumneavoastră pentru a prelua un mandat extrem de dificil. Nu sunt foarte multe ore de când am primit această propunere şi văd deocamdată câteva obiective pe care trebuie să le atingem. (…) S-au semnat contracte, s-au achiziţionat materiale – unele nu s-au achiziţionat – dar marea majoritate au fost distribuite la diverse instituţii, şcoli, grădiniţe şi trebuie să stabilim în mod transparent şi corect cum tranşăm această problemă. Tot în acest mandat de trei luni mi-aş dori să creăm premisele unui Economat eficient şi profitabil pentru perioada următoare", a spus el. USR PLUS Sector 5 a transmis într-o postare pe Facebook că proiectul său, propus pe ordinea de zi suplimentară, vizează: revocarea administratorilor, modificarea actului constitutiv al Economat şi numirea în funcţie a altor administratori. "Azi, propunerea USR PLUS Sector 5 a fost supusă aprobării Consiliului Local Sector 5, anume revocarea administratorilor, modificarea actului constitutiv al Economat în sensul diminuării numărului de administratori şi numirea în funcţie a altor administratori, cu un mandat limitat în timp, menit a audita toată activitatea Economat, astfel încât să scoatem la lumină toate ilegalităţile comise", a precizat USR PLUS Sector 5. În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost adoptat un proiect pentru constituirea unei comisii care să analizeze managementul societăţii Economat Sector 5 SRL, comisie din care fac parte reprezentanţi ai Direcţiei Control, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Dezvoltare. Primarul Popescu Piedone a declarat că proiectul de hotărâre vine inclusiv ca urmare a demersului consilierilor PNL, care a propus "efectuarea de urgenţă a unei misiuni de audit extern" în cadrul SC Economat Sector 5. Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO "Comisia pe care tocmai am votat-o, pe o durată de trei luni de zile, are ca sarcină să solicite – şi dumneavoastră să aprobaţi ulterior – acest audit extern pe care l-a solicitat grupul PNL. Şi nu numai el, de fapt, toţi consilierii", a spus Piedone. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a convocat marţi o şedinţă operativă, în cadrul căreia a declarat că, fără sprijinul organelor abilitate şi al Consiliului Local, Primăria Sectorului 5 riscă să intre în faliment, din cauza achiziţiilor realizate de către Economat Sector 5 SRL. "Fără sprijinul organelor abilitate şi al Consiliului Local Sector 5, această primărie poate intra mâine în faliment. Am puterea vorbelor. Această primărie, dacă nu suntem umăr la umăr şi dacă nu conştientizaţi, cei prezenţi, gravitatea situaţiei, Primăria intră în faliment, insolvabilitate, salarii nu se mai pot da… Pentru că cineva, în inconştienţa lui, a devalizat Primăria Sectorului 5. Acea instituţie care a devalizat Sectorul 5 se numeşte Economat SRL. În fiecare dimineaţă la Registratură se primesc facturi", a spus edilul Sectorului 5. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat) Sursa foto: Cristian Popescu Piedone / Facebook
Acasă Stiri Nationale Administratie Un nou administrator numit la conducerea Economat; o comisie va analiza managementul...
Un nou administrator numit la conducerea Economat; o comisie va analiza managementul societăţii
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.