Romanul "Albert Speer, un día" al autorului mexican Juan Rivera Arroyo, a fost desemnat câştigătorul ediţiei a XXV-a a Premiului Vargas Llosa, constând în 12.000 de euro şi publicarea scrierii, au anunţat organizatorii concursului, citaţi joi de EFE. "A fi recunoscut prin acest premiu este o onoare absolută, în primul rând datorită prestigiul instituţiilor implicate şi, în al doilea rând, pentru numele pe care îl poartă", a declarat autorul romanului câştigător. "Unii studiau driblingurile lui Messi; eu, romanele lui Vargas Llosa. Nu-mi pot imagina o mai bună încurajare decât acest premiu pentru cariera mea literară", a adăugat scriitorul. O temă fundamentală a romanului este aceea că, după eliberarea lui Albert Speer în 1966, a fost lansată o serie de documente care au arătat că implicarea lui în Holocaust a fost mai mare decât a recunoscut vreodată. Cu toate acestea, el a intrat în istorie drept "nazistul bun", notează EFE. Membrii juriului au apreciat în special modul în care autorul a dezvoltat în roman ideea "banalităţii răului", care a afectat numeroşi intelectuali şi profesionişti care au aderat la cauza nazistă, precum arhitectul Albert Speer. Autorul a creat o imagine a călătoriilor imaginare din mintea personajului, plecând de la turul curţii închisorii Spandau. Potrivit juriului, "din acest roman se remarcă exerciţiul eficace şi strălucit al limbii spaniole, pusă în slujba unei traume ce ajunge să dezvăluie imoralitatea radicală la care a condus nebunia colectivă a naţional-socialismului". 282 de scrieri originale au fost înscrise la cea mai recentă ediţie a Premiului Vargas Llosa, cifră ce reprezintă un record absolut în istoria de un sfert de secol a acestei distincţii literare. Romanele înscrise la ediţia din acest an au provenit din şaisprezece ţări – Germania, Argentina, Bolivia, Canada, Chile, Columbia, Ecuador, Statele Unite, Spania, Franţa, Guatemala, Italia, Mexic, Puerto Rico, Regatul Unit şi Uruguay. Născut în Pachuca (Mexic) în 1992, Juan Rivera Arroyo deţine o diplomă în literatură obţinută la Centrul cultural Casa Lamm, o diplomă postuniversitară în storytelling la Scuola Holden din Torino şi un master în scriere creativă la Universitatea din Sevilla. În 2020, el a câştigat Concursul Naţional de Literatură Laura Méndez de Cuenca din Mexic cu primul său roman, "La casa de la memoria rota". Romanul câştigător al Premiului Vargas Llosa din acest an tratează decizia neobişnuită pe care Albert Speer, cunoscut drept "arhitectul lui Hitler", o ia în timpul detenţiei sale: de a face o călătorie în jurul lumii. Fostul ministru a calculat distanţele din curtea închisorii, pe care le-a suprapus peste harta lumii, şi a mers pe jos cu fervoare. Punctul de plecare a fost închisoarea Spandau din Berlin. Călătoria imaginară l-a dus prin Europa de Est şi Asia, prin strâmtoarea Bering şi de-a lungul coastei de vest a Americii de Nord. Autorul intenţionează să înceapă un nou roman, despre contribuţia unică a porumbeilor mesageri în timpul Primului Război Mondial. În 2021 el va publica atât "Albert Speer, un día", cât şi "La casa de la memoria rota".AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: Juan Rivera/twitter.com