Vaccinul anti-COVID-19 al unei companii farmaceutice indiene a primit undă verde pentru faza a treia a studiilor clinice vineri, în contextul în care numărul de infectări din India a depăşit 7,7 milioane, informează DPA. Covaxin, vaccinul dezvoltat de Bharat Biotech, cu sediul la Hyderabad, în colaborare cu Consiliul Indian de Cercetare Medicală (ICMR), se află printre numeroşii candidaţi la un vaccin anti-COVID aflaţi în diferite faze ale studiilor clinice la om în întreaga lume. Un grup de experţi din cadrul Drugs Controller General of India (DCGI) a recomandat intrarea Covaxin în faza a treia a studiilor clinice, după evaluarea datelor din primele două faze şi a unui studiu pe animale, a informat un purtător de cuvânt al autorităţii de reglementare. Studiile din faza a treia implică testarea pe mii de persoane. Cu o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori, India este una dintre ţările cele mai afectate de COVID-19, fiind depăşită ca număr de contagieri doar de Statele Unite, cu 8 milioane de cazuri. Deşi numărul de cazuri noi de COVID-19 cunoaşte un trend descendent în India, ţara a raportat peste 50.000 de contagieri noi şi peste 600 de decese zilnic în cursul lunii octombrie. De asemenea, mulţi se tem că numărul de contaminări va creşte în timpul perioadei de vârf a sezonului de festivaluri din lunile octombrie şi noiembrie. Ministrul indian al Sănătăţii, Harsh Vardhan, a declarat că guvernul se aşteaptă ca unul sau mai multe vaccinuri să fie gata până la începutul anului 2021 şi lucrează la planuri pentru distribuirea acestora. AGERPRES/ (AS – autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Acasă Stiri Internationale Stiinta Un vaccin anti-COVID dezvoltat de o companie indiană a primit undă verde...
Un vaccin anti-COVID dezvoltat de o companie indiană a primit undă verde pentru faza a treia a studiilor clinice
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.