Anul 2020 a fost anul unei severe crize de mobilitate, în care transporturile au fost grav afectate, dar acum Mecanismul de rezilienţă şi redresare economică al Comisiei Europene va sprijini investiţiile atât în mobilitatea curată, cât şi în digitalizarea sectorului de transport, a afirmat, duminică, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Galei Smart City Industry Awards, Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi. "Trebuie să îmbunătăţim managementul mobilităţii înăuntrul şi în afara oraşelor, mai ales în jurul nodurilor urbane de pe reţeaua trans-europeană de transport. Avem nevoie de date şi de interpretarea lor pentru a planifica mai bine mobilitatea. Strategia noastră este o platformă pentru viitor, dar ea nu poate deveni realitate decât cu sprijinul dvs, societatea civilă, mediul academic, autorităţile locale, industrie. 2020 a fost anul unei severe crize de mobilitate. Transporturile au fost grav afectate, dar acum e momentul să privim către viitor. Mecanismul de rezilienţă şi redresare economică al Comisiei Europene va sprijini investiţiile în mobilitatea curată, în digitalizarea sectorului de transport. Sper ca aceste investiţii să fie suplimentate de statele membre, de autorităţile locale, de sectorul privat. Oraşele îşi pot crea infrastructura de încărcare pentru maşini electrice, pot cumpăra flote noi pentru autobuze nepoluante, pot investi în metrou sau în terminale multimodale, logistice sau pentru pasageri. Proiecte există, finanţări există", a subliniat Vălean. Oficialul european a punctat, totodată, faptul că, până în anul 2050, transporturile trebuie să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90%, iar pentru a se atinge această ţintă fiecare mod de transport trebuie să contribuie. "Am marcat primul an de mandat în funcţia de comisar european pentru Transporturi, prin adoptarea unei Strategii pentru mobilitate sustenabilă şi inteligentă. Intenţia mea este să punem bazele unei reforme pentru transporturile europene în următoarele decenii. Migrăm către un sistem mai rezistent la crize, mai eficient, cu emisii scăzute şi cu un grad de siguranţă şi confort mai mare pentru cetăţeni. Până în 2050, transporturile trebuie să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 90%. Pentru a atinge această ţintă fiecare mod de transport trebuie să contribuie. Oraşele şi strategiile lor de mobilitate sunt, de asemenea, foarte importante în ecuaţia reducerii emisiilor. De aceea, mobilitatea urbană este o parte consistentă din proiecţia noastră pentru viitor. Toţi cei care trăim în oraşe, experimentăm şi partea negativă a transporturilor: blocaje în trafic, poluare sau accidente. Pe de altă parte, oraşele europene beneficiază de inovare, de implementarea de noi tehnologii, de la aplicaţiile de ridesharing până la soluţii care integrează micro-mobilitatea. Multi-modalitatea este deja o realitate în oraşele noastre, dar din păcate nu în parametri pe care ni-i dorim. Aş spune că trebuie să ne concentrăm pe oameni şi pe spaţii, nu numai pe mişcarea propriu-zisă a vehiculelor", a spus europarlamentarul român. Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a primit duminică seara Premiul Special din partea organizatorilor celei de-a V-a ediţii a Galei Smart City Industry Awards. Asociaţia Română pentru Smart City a premiat, duminică, proiectele care au schimbat România, în 2020, precum şi liderii care au mobilizat şi au produs schimbări pentru calitatea vieţii. Categoriile Smart City Industry Awards 2020 pentru care se acordă distincţii sunt: Smart Citizen, Smart Mobility, Smart Economy, Smart Environment şi Smart Living Smart Governance. De asemenea, organizatorii vor acorda zece premii speciale, în funcţie de activitatea din ultimul an a companiilor, instituţiilor, dar, mai ales, a persoanelor implicate în dezvoltarea industriei Smart City din România: Best Smart City Project, Best Smart Village Project, Mayor of the Year, Best Smart City Company CEO of the Year, Partner of the Year, City Manager of the Year şi Most active member Best Mass Media Supporter. Juriul a fost format din experţi din industria Smart City, lideri în domeniile lor de specializare: Dragoş Preda – secretar de stat pentru Comunicaţii în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), Florin Nemţanu – prodecan Facultatea de Transporturi, Universitatea Politehnica Bucureşti, Ciprian Alexandru Caragea – prorector Universitatea Ecologică din Bucureşti, Cătălin Vrabie – Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA, Alina Bilan – expert achiziţii publice, specialist dezvoltare durabilă, partener coordonator drept administrativ, infrastructură şi servicii de utilitate publică în cadrul ONV Law, preşedinte al Asociaţiei Române de Dezvoltare Locală Durabilă, Cristian Dragu – PMP, MBA Managing Partner Dewatering & Silent Piling, Gabriel Tomescu – CEO BMF Group, respectiv Vlad Stoicescu – expert în Strategie şi Dezvoltare Antreprenorială/Manager Strategie şi Standardizare Europeană CNAB. AGERPRES/(AS – editor: Daniel Badea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Asociația Română pentru Smart City/Facebook
Acasă Stiri Nationale Economic Intern Vălean: 2020 a fost anul unei severe crize de mobilitate; Comisia Europeană...
Vălean: 2020 a fost anul unei severe crize de mobilitate; Comisia Europeană va sprijini investiţiile în digitalizarea transporturilor
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.