Preşedintele Klaus Iohannis depune vineri o coroană de flori în memoria victimelor incendiului de acum 5 ani de la Clubul Colectiv. Tot vineri este aşteptat ca şeful statului să promulge legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la Colectiv. "Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi (…) exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit", a anunţat şeful statului, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma incendiului de la Clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii pe toată durata vieţii acestora. 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
VIDEO Colectiv – 5 ani / Preşedintele Iohannis depune o coroană de flori în memoria victimelor incendiului
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.