Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei americane reprezintă o primă victorie importantă obţinută în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane, a afectat grav economia mondială şi a bulversat viaţa de zi cu zi a oamenilor din lumea întreagă, informează Reuters şi AFP. Grupul Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează un vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus. Cele două companii au anunţat, de asemenea, că nu au detectat deocamdată niciun motiv serios de îngrijorare legat de siguranţa vaccinului şi se aşteaptă să obţină aprobarea de utilizare în regim de urgenţă din partea autorităţilor din Statele Unite spre sfârşitul acestei luni. Dacă vaccinul dezvoltat de grupul Pfizer va fi autorizat, el va deveni disponibil într-o primă fază într-un număr limitat de doze. Multe întrebări rămân deocamdată fără răspuns, inclusiv aceea despre perioada de timp pentru care noul vaccin oferă protecţie. Cu toate acestea, anunţul de luni oferă o rază de speranţă comunităţii internaţionale legată de posibilitatea ca şi alte vaccinuri create împotriva noului coronavirus, aflate în prezent în etapa de dezvoltare, să fie eficiente. "Astăzi este o zi mare pentru ştiinţă şi pentru omenire", a declarat Albert Bourla, preşedintele şi CEO-ul grupului Pfizer, într-un comunicat oficial. "Am atins acest prag critic în programul nostru de dezvoltare a unui vaccin, într-o perioadă în care omenirea are cea mai mare nevoie de el, cu rate de infectare care stabilesc noi recorduri, cu spitale care se apropie de capacitatea lor maximală şi cu economii care întâmpină mari dificultăţi pentru a se redeschide", a adăugat el. Grupul Pfizer doreşte să solicite aprobarea de utilizare în regim de urgenţă a acestui vaccin din partea autorităţilor din Statele Unite pentru persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 85 de ani. Pentru a putea să depună acea solicitare, grupul farmaceutic va avea nevoie să colecteze timp de două luni datele medicale legate de siguranţa vaccinului de la aproximativ jumătate din totalul de 44.000 de participanţi la acest studiu clinic. Pfizer se aşteaptă să obţină aceste date la sfârşitul lunii noiembrie. "Sunt aproape extaziat", a declarat Bill Gruber, unul dintre principalii experţi în vaccinuri care lucrează pentru Pfizer. "Aceasta este o zi mare pentru sănătatea publică şi pentru posibilitatea ca noi toţi să ieşim cu bine din circumstanţele în care ne aflăm în prezent", a adăugat acelaşi cercetător. Potrivit AFP, eficienţa vaccinului dezvoltat de Pfizer a fost măsurată comparând numărul participanţilor infectaţi cu noul coronavirus din grupul vaccinat cu numărul celor din grupul placebo, "la şapte zile după a doua doză" şi la 28 de zile după prima doză, precizează un comunicat comun al celor două companii. Pfizer a precizat că analiza preliminară a fost realizată după ce 94 de participanţi la studiul clinic de fază 3 au dezvoltat COVID-19. Compania nu a anunţat deocamdată numărul voluntarilor care s-au îmbolnăvit după ce au primit vaccinul, precizează Reuters. Rata de eficienţă a fost de asemenea cu mult peste pragul de 50% cerut de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru a putea să autorizeze utilizarea pe plan naţional a unui vaccin împotriva noului coronavirus. Pentru a confirma acea rată de eficienţă superioară, Pfizer a anunţat că va continua studiul clinic până când va ajunge la 164 de cazuri de COVID-19 în rândul participanţilor. Ţinând cont de creşterea recentă a ratei de infectare în Statele Unite, acest număr ar putea fi atins până la începutul lunii decembrie, a precizat Bill Gruber. Datele comunicate luni de grupul Pfizer nu au fost deocamdată analizate de un comitet independent de cercetători şi nici publicate într-o revistă medicală. Pfizer a spus că va publica aceste date după ce va obţine rezultatele finale ale studiului său clinic. Pfizer şi BioNTech au semnat un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul american pentru a furniza 100 de milioane de doze de vaccin începând cu acest an. Cele două companii au semnat totodată acorduri de livrare cu Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada şi Japonia. Pentru a câştiga timp, companiile farmaceutice au început să fabrice vaccinuri anti-COVID-19 înainte de a afla dacă acestea sunt într-adevăr eficiente. Marile grupuri din această industrie se aşteaptă să producă până la 50 de milioane de doze pentru a imuniza până la 25 de milioane de persoane în acest an. Pfizer a precizat că doreşte să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021. Cursă globală Cursa globală pentru dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva SARS-CoV-2 a determinat ţările bogate să încheie acorduri în valoare de miliarde de dolari cu mai mulţi producători de medicamente, precum Pfizer, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, generând în acelaşi timp o serie de întrebări legate de momentul în care ţările cu venituri medii şi mici vor avea acces la campaniile de vaccinare. Eforturile americane depuse în vederea dezvoltării unui vaccin au reprezentat strategia centrală folosită de administraţia Trump împotriva pandemiei de COVID-19. Statele Unite au raportat cele mai mari cifre de cazuri de COVID-19 şi de decese asociate acestei maladii din lume, cu peste 10 milioane de persoane infectate şi peste 237.000 de victime. Preşedintele Donald Trump a declarat în mod public şi în repetate rânduri că administraţia sa va obţine cel mai probabil un vaccin de succes înainte de alegerile prezidenţiale din 2020, care au avut loc pe 3 noiembrie. Sâmbătă, însă, rivalul său democrat, Joe Biden, a fost declarat câştigătorul alegerilor. Vaccinurile reprezintă un instrument esenţial al strategiilor adoptate pentru a pune capăt crizei sanitare ce a determinat închiderea multor companii şi a lăsat milioane de oameni fără locuri de muncă. Milioane de elevi, ale căror şcoli au fost închise în martie, continuă să înveţe în cadrul programelor de predare de la distanţă. Zeci de producători de medicamente şi centre de cercetare din lumea întreagă participă la cursa globală de dezvoltare a unor vaccinuri eficiente împotriva COVID-19, o maladie care, până duminică, cauzase peste 50 de milioane de infectări la nivel mondial după ce noul coronavirus a fost detectat pentru prima oară în China, în decembrie 2019. Vaccinul creat de Pfizer şi BioNTech foloseşte tehnologia ARN mesager (mRNA), bazată pe gene de sinteză, care pot fi generate şi fabricate în doar câteva săptămâni. Acest vaccin poate fi produs la scară industrială mult mai repede decât vaccinurile convenţionale. Specialiştii se aşteaptă ca şi grupul Moderna Inc., al cărui vaccin candidat foloseşte o tehnologie similară, să comunice rezultatele studiului său clinic de fază 3 spre sfârşitul acestei luni. Tehnologia mRNA a fost concepută pentru a declanşa o reacţie imunitară fără folosirea agenţilor patogeni, cum ar fi particulele virale. Grupul Pfizer nu va avea capacitatea să furnizeze imediat de unul singur o cantitate suficientă de vaccinuri pentru întreaga populaţie a Statelor Unite. Administraţia Trump a afirmat însă că va obţine până la jumătatea anului 2021 suficiente doze pentru toţi cei 330 de rezidenţi americani care vor dori să se vaccineze. Guvernul american a afirmat că vaccinurile vor fi furnizate în regim de gratuitate rezidenţilor americani, inclusiv persoanelor asigurate, neasigurate şi acelora care beneficiază de programe guvernamentale de sănătate precum Medicare. AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, imagine: © AP, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Internationale Stiinta VIDEO Coronavirus: Pfizer a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă...
VIDEO Coronavirus: Pfizer a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficienţă de peste 90%
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.