Infracţiunile cu violenţă au înregistrat o scădere cu 40% în perioada sărbătorilor de Crăciun, faţă de acelaşi interval al anului trecut, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. "În intervalul 24 – 27 decembrie, faţă de anul trecut, se constată un trend descendent al celor mai importanţi indicatori. Astfel, numărul de infracţiuni sesizate este mai mic cu 43,8%. În scădere este şi numărul de infracţiuni comise cu violenţă – tâlhăriile de exemplu, fiind în scădere cu peste 40 de procente. O scădere semnificativă, de 63,2%, înregistrează şi numărul de accidente grave", a declarat Dajbog, la sediul MAI. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii au intervenit la peste 2.100 de evenimente sesizate prin 112, dintre care aproximativ 76% s-au confirmat în urma verificărilor efectuate. "Pe linie de ordine publică, au fost organizate 643 de acţiuni, în urma cărora au fost constatate aproape 7.000 de fapte contravenţionale. De asemenea, poliţiştii au început cercetări cu privire la 544 de posibile infracţiuni, dintre care 21,5% la sesizarea din oficiu a poliţiştilor. Au fost prinşi în flagrant 100 autori de infracţiuni care au săvârşit 99 fapte penale şi au fost depistate opt persoane urmărite naţional sau internaţional", a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI. De asemenea, arată Dajbog, pentru prevenirea accidentelor grave şi încurajarea unei conduite preventive la volan, la nivel naţional au acţionat peste 1.500 de poliţişti, cu aproximativ 540 de mijloace de mobilitate şi 290 de aparate radar. "În urma acţiunilor desfăşurate pentru creşterea siguranţei rutiere, au fost reţinute 358 de permise de conducere şi 97 de certificate de înmatriculare", a spus Monica Dajbog. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Dajbog (MAI): Peste 4.000 de operatori economici, verificaţi în ultimele 24 de ore – amenzi de peste 1 milion de lei
Acasă Stiri Nationale Politic VIDEO Dajbog (MAI): Infracţiunile cu violenţă au scăzut cu 40% în perioada...
VIDEO Dajbog (MAI): Infracţiunile cu violenţă au scăzut cu 40% în perioada Crăciunului, faţă de acelaşi interval al anului trecut
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.