Taylor Swift surprinde din nou în acest an cu lansarea joi, la miezul nopţii, a celui de-al 9-lea său album de studio intitulat "Evermore", care urmează linia intimă şi personală cu care cântăreaţa americană îşi uimeşte din nou fanii la doar cinci luni după lansarea precedentului său disc "Folklore", relatează EFE. "Folklore", ce-l de-al optulea album, lansat în luna iulie anul acesta a fost primit cu entuziasm de toată lumea. În octombrie, "Folklore" a devenit primul disc care a fost vândut anul acesta în peste un milion de exemplare. Potrivit lui Taylor, cele două albume pot fi considerate surori, deoarece sesiunile de compus muzică de anul acesta au produs foarte mult material cu aceeaşi temă. "Pur şi simplu nu mă puteam opri din scris melodii", a asigurat ea, subliniind că avut de făcut o alegere importantă: să se oprească din procesul creativ, ori să continue să compună. "În trecut, mi-am tratat albumele ca pe un simbol al unei ere şi după ce le terminam treceam la următorul, însă cu Folklore a fost ceva diferit, când îl realizam mă simţeam, nu ca şi când m-aş fi despărţit de o etapă, ci ca şi când mă întorceam la una anterioară", a scris Taylor Swift pe reţelele de socializare. Cântăreaţa a profitat de perioadă de izolare determinată de pandemia de COVID-19 pentru a crea, a explora şi a compune (la chitară) cele 17 piese de pe albumul "Folklore". Un album cu care şi-a uimit fanii dar şi critica de specialitate, fapt dovedit de cele cinci nominalizări primite la Grammy Awards 2021, la care Taylor Swift este una dintre marile favorite alături de Dua Lipa şi Beyoncé. La mai puţin de cinci luni după "Folklore" artista surprinde din nou cu "Evermore" şi alte 17 noi piese. Taylor Swift a ţinut să-i laude pe toţi colaboratorii săi pentru imaginaţia de care au dat dovadă când au ajutat-o să creeze cele două albume, Aaron Dessner, Jack Antonoff, WB şi Justin Vernon, alături de care – a spus ea – speră să colaboreze pe termen lung. Cu un aer natural şi părul ciufulit, artista prezintă o imagine net diferită de diva sexy din albumele "1989" sau "Fearless". "Evermore" emană o stare de melancolie care te transportă în cabana idilică din lemn – cu care am făcut cunoştinţă în "Folklore" – în care nu simţi frigul de afară dacă te cuibăreşti în faţa focului din şemineu. Este senzaţia pe care o transmite piesa "Willow" care deschide albumul şi al cărei videoclip lansat tot la miezul nopţii a atins deja 3 milioane de vizualizări după şase ore de la lansare. Piesele ce completează noul album sunt "Champagne problems", "Gold rush", '"Tis the damn season", '"Tolerate it", "No body, no crime" (cu HAIM), "Happiness", "Dorothea", "Coney island" (cu The National), "Ivy", "Cowboy like me", "Long story short", "Marjorieâ", "Closure" şi "Evermore" alături de Bon Iver.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Internationale Life VIDEO ”Evermore”, noul album surpriză lansat de Taylor Swift în 2020
VIDEO ”Evermore”, noul album surpriză lansat de Taylor Swift în 2020
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.