Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că Bucureştiul va avea decoraţiuni de Crăciun "în mod rezonabil, discret", având în vedere că municipalitatea se află "într-o situaţie financiară dificilă". "În momentul în care eşti bolnav (…) primul tău gând, reflexul sănătos pe care-l ai este să investeşti economiile pe care le ai în medici şi în medicamente, nu în haine de lux. Aşa e şi situaţia Bucureştiului, suntem într-o situaţie financiară dificilă, bineînţeles că este frumos să avem decoraţiuni pe stradă, numai că, atâta timp cât suntem în situaţia asta financiară dificilă, o să le avem în mod rezonabil, discret, cât să existe, asta cu titlu general. Ce se întâmplă anul acesta este că există una dintre companiile municipale care are un contract cu o firmă privată pe mai mulţi ani, inclusiv pe anul acesta şi acea firmă privată, în baza acelui contract, a început să monteze respectivele luminiţe de Crăciun", a spus Nicuşor Dan, joi, pentru B1 TV. Potrivit acestuia, contractul va fi evaluat. "În momentul în care noi o să avem, că sunt şi aici nişte formalităţi, două săptămâni aproximativ până în momentul în care o să avem controlul pe această companie municipală, o să evaluăm contactul să vedem ce s-a executat din el şi o să decidem ce facem mai departe, trebuie să ne uităm şi la clauzele contractuale, cum poţi să reziliezi", a explicat Nicuşor Dan. El a afirmat că Municipalitatea nu va organiza târg de Crăciun anul acesta, justificând că, din punct vedere sanitar, Bucureştiul este "pe marginea prăpastiei". "Nu o să avem târg de Crăciun în această iarnă, pentru că suntem într-o situaţie sanitară excepţională. (…) Nu ne permitem să amplificăm această boală, această pandemie. În anii următori, când vom fi trecut prin această pandemie, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, o să avem târguri de Crăciun în care primăria va fi într-un parteneriat cinstit, comercial cu operatori privaţi, primăria va pune spaţiul la dispoziţie, aceştia vor plăti o chirie", a adăugat Nicuşor Dan. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: VIDEO Nicuşor Dan: Proprietarii care nu întreţin clădirile monument istoric pot fi sancţionaţi; o să facem câteva exproprieri VIDEO Nicuşor Dan precizează că multe dintre instituţiile implicate în gestionarea pandemiei nu au colaborat, la nivelul Capitalei VIDEO Nicuşor Dan: Primăria Capitalei are 6.000 de litigii, ceea ce înseamnă că ceva nu funcţionează VIDEO Nicuşor Dan: PMB şi instituţiile din subordine au datorii curente de 3 miliarde de lei
Acasă Stiri Nationale Administratie VIDEO Nicuşor Dan: O să avem decoraţiuni de Crăciun rezonabil, discret cât...
VIDEO Nicuşor Dan: O să avem decoraţiuni de Crăciun rezonabil, discret cât timp suntem în situaţie financiară dificilă
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.