Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că, după recepţia lucrărilor la Complexul Steaua, va discuta cu Ministerul Apărării pentru a-l deschide pentru public, ca spaţiu de promenadă. "Lucrările sunt gata. Acum, eu îmi doresc doar trei lucruri. Mulţi, mulţi copii şi tineri să se antreneze în acest complex sportiv (9 discipline), să facă performanţă şi să ajungă să joace pe acest stadion şi… Complexul să fie accesibil publicului, să fie deschis ca spaţiu de promenadă. Voi discuta cu Ministerul Apărării despre acest ultim aspect, după ce se va face recepţia", a scris Ciucu, vineri seara, pe pagina de Facebook. El spune că acest complex sportiv a fost "de trei ori mai ieftin decât Stadionul Naţional, făcut de trei ori mai repede, de un consorţiu de firme româneşti". "Şi adaptat pentru multe discipline sportive. E bine. Ştiţi, eu am crescut în zonă. Fostul stadion va fi mereu în inima mea, dar abia aştept performanţa, noi generaţii de aur pe acest stadion", a subliniat edilul. Ciprian Ciucu a precizat referitor la accesul publicului în Complexul Steaua că în stadion şi la Muzeul Steaua se poate organiza tur cu ghid. "Evident, este vorba despre spaţiul din jurul stadionului. În stadion şi la Muzeul Steaua, se poate organiza tur cu ghid", a menţionat primarul Sectorului 6. Complexul a fost realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Citește și: ''Complexul Sportiv Steaua'' (date generale)
Acasă Stiri Nationale Administratie VIDEO Primarul Sectorului 6: Complexul Steaua să fie accesibil publicului; fostul stadion...
VIDEO Primarul Sectorului 6: Complexul Steaua să fie accesibil publicului; fostul stadion va fi mereu în inima mea
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.