Târgul de Sfântul Dumitru, un eveniment de tradiţie ce reface atmosfera târgurilor de altădată, va avea loc, de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", informează organizatorii. "Evenimentul din acest an va fi unul cu totul deosebit: pe de o parte, va marca cei 140 de ani de la naşterea lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului, anul 2020 fiind decretat Anul omagial 'Dimitrie Gusti şi Şcoala Sociologică de la Bucureşti' de către Asociaţia Română de Sociologie împreună cu Institutul de Sociologie al Academiei Române şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române. Pe de altă parte, acest mare târg al toamnei marchează şi programul Patriarhiei Ortodoxe Române pentru acest an dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor, fiind şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români. Atmosfera de mare sărbătoare va fi accentuată şi de celebrarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este şi ocrotitor al Muzeului Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti'", precizează sursa citată. Vizitatorii vor avea ocazia, pe parcursul celor trei zile, să târguiască, să ia parte la spectacole de muzică şi dans, teatru, ateliere de creaţie şi demonstraţii meşteşugăreşti realizate de creatori populari veniţi la muzeu din toate colţurile ţării. Sâmbătă, iubitorii de dans popular vor putea intra în hora mare alături de reprezentanţii Ansamblului folcloric "Veselia" din Vidin, Bulgaria. Duminică, de la ora 9,00, va avea loc Sfânta Liturghie la Biserica Turea din 'Satul Nou'. Seria de evenimente va continua cu muzică populară interpretă de artişti din generaţia tânără a folclorului românesc. Cantautorul Dan Vasilescu va completa momentul muzical, urmând ca ziua să se încheie cu dansuri ale minorităţilor germane, evreieşti şi lipoveneşti. De asemenea, vor putea fi vizitate cele două expoziţii de artă religioasă: la sala H. H. Stahl – "Icoana ortodoxă – lumina credinţei", rezultat al concursului naţional cu acelaşi nume, aflat la ediţia a IX-a şi organizat de Patriarhia Română, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", şi la sala Gheorghe Focşa – "Sărbătoarea Breslei – 2020", organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a UAP din România. Accesul la târg se face prin achiziţionarea biletului de intrare şi cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. AGERPRES/(AS – editor: Florin Marin, imagine: Dan Mihalcea, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Adrian Dãdârlat, Gabriela Badea)
Acasă Stiri Nationale Cultura VIDEO Târgul de Sfântul Dumitru – de vineri până duminică, la Muzeul...
VIDEO Târgul de Sfântul Dumitru – de vineri până duminică, la Muzeul Satului
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.