Virgin Hyperloop a testat prima călătorie cu pasageri, în deşertul Nevada, informează luni BBC. Conceptul de transport futurist implică utilizarea unor capsule cu pasageri care se deplasează la viteze mari prin tuburi vidate. Foto: (c) VIRGIN HYPERLOOP HANDOUT/EPA În cadrul testului, doi pasageri – ambii angajaţi ai companiei – au parcurs lungimea unei piste de testare de 500 de metri în 15 secunde, atingând viteza de 172 de kilometri la oră. Aceasta reprezintă însă o fracţiune din ambiţia Virgin de a atinge viteze de deplasare de peste 1.000 de kilometri la oră. Virgin Hyperloop nu este singura firmă care dezvoltă acest concept, însă niciuna nu a mai transportat pasageri. Sara Luchian, director al departamentului pentru experienţa oferită consumatorilor, a fost unul dintre cei doi pasageri aflaţi la bord şi a descris pentru BBC experienţa trăită drept "exaltantă, atât psihologic, cât şi fizic", la scurt timp după eveniment. Foto: (c) VIRGIN HYPERLOOP HANDOUT/EPA În cadrul evenimentului care a avut loc duminică după-amiază la marginea oraşului Las Vegas, ea şi directorul tehnic Josh Giegel au purtat bluze textile şi jeanşi, nu costume de zbor. Luchian a declarat că această călătorie a fost lină şi "deloc asemănătoare unui rollercoaster", cu toate că acceleraţia a fost "mai rapidă" decât ar fi pe o pistă mai lungă. Niciunul dintre cei doi nu s-a simţit rău, a adăugat ea. Sara Luchian a precizat că viteza lor a fost limitată de lungimea pistei şi de acceleraţia necesară. Conceptul, care se află în dezvoltare de mai mulţi ani, se bazează pe o propunere a fondatorului Tesla, Elon Musk. Unele voci critice l-au descris ca fiind science fiction. El a fost inspirat de cele mai rapide trenuri cu levitaţie magnetică (maglev) din lume, cu viteză îmbunătăţită prin deplasarea în interiorul tuburilor vidate. Foto: (c) VIRGIN HYPERLOOP HANDOUT/EPA Recordul mondial atins de un tren maglev a fost stabilit în 2015, când un tren japonez, cu persoane la bord, a atins 603 kilometri la oră în cadrul unui test realizat lângă Muntele Fuji. Fondată în 2014, compania Virgin Hyperloop a beneficiat de investiţii de la Virgin Group în 2017. Anterior a fost cunoscută sub numele Hyperloop One şi Virgin Hyperloop One. Într-un interviu acordat BBC în 2018, directorul de atunci al Virgin Hyperloop One, Rob Lloyd, care între timp a părăsit compania, a declarat că viteza ar permite, teoretic, oamenilor să călătorească între aeroporturile Gatwick şi Heathrow, situate la circa 73 de kilometri distanţă, în zone limitrofe opuse ale Londrei, în patru minute. Virgin Hyperloop, cu sediul în Los Angeles, explorează, de asemenea, concepte în alte ţări, inclusiv o posibilă conexiune de 12 minute între Dubai şi Abu Dhabi, care necesită peste o oră cu transportul public existent. Foto: (c) VIRGIN HYPERLOOP HANDOUT/EPA Vocile critice au subliniat însă că sistemele de transport Hyperloop ar necesita un efort considerabil atât din punct de vedere al planificării cât şi al construcţiei unor reţele vaste de tuburi pentru fiecare cale de transport. Luchian admite dificultăţile potenţiale. "Desigur că este o infrastructură amplă ce trebuie construită, dar cred că am atenuat o mulţime de riscuri, ceea ce oamenii nu credeau că este posibil", a precizat ea. "Infrastructura este un obiectiv extrem de important pentru atât de mulţi oameni din guvern. Ştim că oamenii caută soluţii. Ei caută transportul viitorului. Putem continua să construim sistemele de transport de astăzi sau de ieri şi să ne lovim de aceleaşi probleme pe care acestea le aduc sau putem căuta cu adevărat să construim ceva care să rezolve aceste probleme", a adăugat Sara Luchian. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Internationale Stiinta Virgin Hyperloop a testat prima călătorie cu o capsulă de transport cu...
Virgin Hyperloop a testat prima călătorie cu o capsulă de transport cu pasageri
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.