Condiţiile agrometeorologice prognozate pentru perioada 18 – 24 decembrie vor fi, în general, favorabile parcurgerii în bune condiţii a proceselor vegetative la culturile de câmp, în majoritatea regiunilor, estimează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În intervalul analizat va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în majoritatea zonelor de cultură. Astfel, temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între -2 şi 8 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de până la 5 grade Celsius, în aproape toată ţara. Temperatura maximă a aerului va oscila între un grad şi zece grade Celsius, în cea mai mare parte a teritoriului agricol, în timp ce minimele aerului se vor situa între -5 şi 5 grade Celsius, în majoritatea regiunilor. La nivel naţional, se întrevăd ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. Totodată, în zonele joase şi de luncă se va semnala ceaţă, asociată cu burniţă, iar izolat vor fi condiţii de producere a poleiului. Din punct de vedere al condiţiilor agrometeorologice, prognoza de specialitate relevă faptul că, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în aproape toate zonele de cultură. Conţinutul de umiditate din sol se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată şi puternică, local în estul, sud-estul şi centrul Dobrogei, izolat sud-vestul Olteniei şi al Crişanei. În acest condiţii, se vor putea parcurge în bune condiţii procesele vegetative la culturile de câmp, în majoritatea regiunilor, iar în zonele depresionare, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor evolua în continuare mai lent. Potrivit specialiştilor ANM, sub aspect fenologic, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) se vor afla la răsărire, apariţia frunzei a treia şi înfrăţire (30-100%), pe aproape întreg teritoriul, cu o stare de vegetaţie a culturilor în general medie şi bună, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe suprafeţele agricole cu deficite de umiditate în sol. La rapiţă se va semnala dezvoltarea aparatului foliar, plantele având în medie între 9 şi 13 frunze, în cea mai mare parte a ţării, iar speciile pomicole şi viticole îşi vor continua stadiul de repaus vegetativ, în majoritatea plantaţiilor. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Nationale Mediu Procesele vegetative la culturile de câmp vor putea fi parcurse în condiţii...
Procesele vegetative la culturile de câmp vor putea fi parcurse în condiţii bune, în perioada 18-24 decembrie (agrometeo)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.