Marţi este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie 2020 din Republica Moldova, conform Comisiei Electorale Centrale. Conform prevederilor electorale, rezultatele sondajelor pot fi date publicităţii cel târziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, în perioada electorală, sondajele de opinie privind preferinţele politice ale alegătorilor pot fi efectuate numai cu condiţia înştiinţării prealabile a CEC. În ziua alegerilor, până la închiderea secţiilor de votare, se interzice publicarea în mijloacele de informare în masă de informaţii de campanie, inclusiv interviuri cu alegătorii, despre numărul de voturi obţinute de concurenţii electorali pe parcursul zilei şi despre şansele acestora, inclusiv rezultatele exit-poll-urilor.AGERPRES/(AS – editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)