Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a dat duminică asigurări că vrea să lucreze la restabilirea unui dialog "decent" şi "sincer" cu SUA, imediat ce Joe Biden îşi va prelua funcţia de preşedinte al celei mai mari puteri mondiale, informează luni AFP. "Cu răbdare, vom lucra, sper, pentru restabilirea unor canale de dialog decente, sincere şi directe cu viitorul guvern al lui Joe Biden", a declarat Maduro în timpul unei intervenţii televizate. Cu o zi înainte, Maduro l-a felicitat pe Joe Biden pentru victoria sa electorală, declarându-se dispus la "dialog", în timp ce liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar, a aplaudat alegerea candidatului democrat. Ca răspuns la sancţiunile americane impuse pentru a-l determina să se retragă de la putere, Maduro a rupt relaţiile diplomatice cu Washingtonul în ianuarie 2019, când administraţia lui Donald Trump l-a recunoscut pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al ţării. "Donald Trump lasă un teren minat între guvernele american şi venezuelean (…), el lasă un teren înnoroit. Ştim asta", a adăugat Maduro, exprimându-şi totodată speranţa că odată cu administraţia Biden "se va pune capăt intervenţionismului" american în America Latină. Acuzat că s-a menţinut la putere printr-un scrutin "fraudulos", Nicolas Maduro este sub presiunea Washingtonului, care îl tratează drept "dictator", din mai 2018. Washingtonul a impus din aprilie 2019 sancţiuni economice împotriva Venezuelei, printre care un embargo asupra petrolului, prima resursă a acestei ţări. O recompensă de 15 milioane de dolari este de altfel oferită de guvernul american oricărei persoane care ar putea da informaţii ce ar permite arestarea lui Nicolas Maduro, acuzat de "narcoterorism" de SUA. Însă, în pofida presiunii, Maduro a reuşit să se menţină la putere, în special datorită susţinerii armatei şi unor aliaţi-cheie, printre care Cuba, Rusia, China, Turcia şi Iran. AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) Citiţi şi: * VIDEO LIVE UPDATE Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA