Bilanţul ediţiei virtuale a Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2020 arată că la aceasta au participat 932 de alergători care au adunat 14.710 kilometri în 101.760 de minute, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor remis AGERPRES. Al 10-lea an al Wizz Air Cluj-Napoca Marathon a adus o prima ediţie virtuală, care a avut loc între 8 şi 15 noiembrie 2020, şi a adunat aproape o mie de participanţi la start, din România, Slovacia, Olanda, Polonia, Irlanda, Marea Britanie, Ungaria, Franţa, Germania, Grecia, Statele Unite ale Americii şi Oman. "Anul acesta criza de sănătate ne-a pus într-o mare încurcătură, nu o dată, ci de două ori. După amânarea ediţiei din aprilie a venit şi rândul celei din noiembrie. Am sperat până în ultimul moment că va fi posibilă organizarea fizică, 'reală', mai ales că anul acesta trebuia să fie aniversar, al 10-lea din istoria Maratonului. Însă, din cauza obstacolelor şi a limitelor impuse de pandemie am avut două opţiuni: să ne oprim sau să fim creativi. Şi, pentru că numai uniţi trecem cu bine peste perioada asta, iar alergarea ne dă speranţă şi aduce oamenii împreună, am decis să organizăm 1.0. Wizz Air Cluj-Napoca Virtual Marathon, în cadrul căruia alergătorii să concureze împreună, dar să alerge separat. Astfel, în intervalul 8-15 noiembrie, 932 de alergători din 12 ţări au alergat în cadrul celor 5 probe. De fapt, am avut 932 de organizatori, pentru că fiecare dintre participanţi şi-a organizat propria cursă', a declarat Horaţiu Morar, preşedintele fondator al Asociaţiei Runners Club, organizatorul evenimentului. Pentru ediţia virtuală din acest an, alergătorii din Cluj-Napoca au avut la dispoziţie o poartă oficială de Start/Finish, situată între Sala Polivalentă şi Cluj Arena, unde au putut să-şi înceapă sau să-şi termine oricare din cele 5 curse la care s-au înscris: Maraton Wizz Air 42.2 km, Semimaraton Hervis 21.1 km, Cros Garmin 10 km, Cros Zuzu 7 km, Cros Vaxicum 4 km. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Wizz Air Cluj-Napoca Marathon 2020 / Facebook.com