Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că "toată România va intra din nou în stare de urgenţă şi carantină", dar că acest lucru se va întâmpla după alegeri. "Din măsurile luate până acum de actualul guvern (…) mai mult ca sigur că vom avea un blocaj în sistemul sanitar şi mai mult ca sigur că la un moment dat decizia va fi de a intra toată România din nou în stare de urgenţă şi în carantină. Pentru că nu se ia nicio măsură coerentă să stopăm acest trend ascendent în care ne aflăm în acest moment. (…) Noi ne-am trezit în această situaţie pentru că nu am avut niciun fel de prevenţie. Să ne aducem aminte contextul în care au fost deschise şcolile, nefiind pregătiţi, cu toate că am avut şase luni de pauză pentru copii şi pentru profesori. Au fost deschise pentru că aveam alegeri locale. Acum, peste câteva zile vom intra în campanie electorală. Categoric, în campania electorală nu vorbim despre o stopare a unui trend ascendent. Dimpotrivă. Şi cred că după ce îşi vor face moftul cu aceste alegeri pe data de 6 decembrie şi cei de la PNL şi cei de la USR, vom intra într-un blocaj total", a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seara, la Realitatea Plus. Acesta a fost de părere că, pe 6 decembrie, Guvernul va organiza alegeri parlamentare "în orice condiţii". "Vor face alegeri în orice condiţii. Nu îi interesează această pandemie şi această criză sanitară. Nu îi interesează câţi români vor muri. Îi interesează puterea absolută în România", a susţinut Ciolacu. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţăm, editor online: Andreea Preda)
Ciolacu: Mai mult ca sigur toată România va intra din nou în stare de urgenţă şi în carantină
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.