Premierul Ludovic Orban a discutat la întrevederea pe care a avut-o marţi, în cadrul vizitei efectuate în Statul Israel, cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu despre "posibilitatea producţiei comune a vaccinului împotriva Covid-19", potrivit unui comunicat al Guvernului. "Cei doi prim-miniştri au discutat despre intensificarea cooperării în domeniul industriei de apărare, al managementului apelor, inclusiv din perspectiva modernizării sistemului de irigaţii din România, în domeniul sănătăţii fiind abordată posibilitatea producţiei comune a vaccinului împotriva Covid-19. Au fost discutate, totodată, perspectivele cooperării bilaterale în domeniul securităţii energetice", se arată în comunicat. Sursa citată menţionează că în cadrul întrevederii cei doi oficiali au reconfirmat relaţiile privilegiate între România şi Statul Israel, reflectate de dialogul politic aprofundat, intensificarea cooperării economice, precum şi cooperarea consolidată în domeniile apărării şi securităţii. "Au fost trecute în revistă evoluţiile în domeniile de interes comun între cele două ţări precum securitate cibernetică, cooperare militară, energie, tehnologie, inovaţie şi cercetare", conform comunicatului. În context, prim-ministrul Ludovic Orban a susţinut importanţa organizării unei noi sesiuni comune între cele două guverne, care să aibă loc la începutul anului următor. "Ambii oficiali au agreat intensificarea cooperării bilaterale între instituţiile de linie din cele două state în vederea aprofundării şi lărgirii ariilor de cooperare bilaterală, în vederea pregătirii corespunzătoare a şedinţei comune de guvern", se precizează în comunicat. Totodată, cei doi prim-miniştri au salutat lansarea, la 1 octombrie 2020, a Grupului de lucru România-Israel în domeniul economic, iniţiativă agreată de şefii diplomaţiei din cele două state cu ocazia vizitei oficiale a ministrului afacerilor externe al României în Statul Israel, în perioada 2-3 septembrie 2020. "Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa menţinerii unui ritm susţinut al acestui format de cooperare, încurajând dezvoltarea unor iniţiative concrete bilaterale menite să contribuie la pregătirea şi implementarea unor proiecte pilot în toate cele trei arii de interes comun de pe agenda Grupului de lucru: a) agricultură şi managementul apei; b) sănătate; c) înaltă tehnologie şi inteligenţă artificială. Proiectele astfel agreate urmează să contribuie la construirea unor parteneriate durabile cu partea israeliană menite să încurajeze dezvoltarea unor produse şi servicii de înaltă calitate, cu valoare adăugată mare, precum şi generarea unor efecte de multiplicare în economie", menţionează sursa citată. De asemenea, cei doi demnitari au discutat despre evoluţiile recente din Orientul Mijlociu şi impactul acestora asupra climatului de securitate din Israel. În acest context, premierul Orban a salutat încheierea acordurilor între statul Israel şi Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Sudan în vederea normalizării relaţiilor cu aceste state, realizându-se în acest fel un pas important spre construirea unei păci solide şi durabile în Orientul Mijlociu. Totodată, prim-ministrul a reconfirmat disponibilitatea României de a susţine consolidarea cooperării UE cu Israel. Cu ocazia întrevederii, se mai arată în comunicat, a fost semnat Protocolul de modificare a Convenţiei între Guvernul României şi Guvernul statului Israel pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, menit să contribuie la extinderea şi aprofundarea cooperării economice bilaterale, promovării investiţiilor străine directe şi stimulării schimburilor comerciale bilaterale. AGERPRES/ (AS – autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: gov.ro