Companiile trebuie să plaseze natura şi sustenabilitatea în centrul modelelor lor de business, deoarece omenirea se află "literalmente la momentul ultimului pas" al luptei împotriva schimbărilor climatice, a declarat marţi moştenitorul tronului britanic, prinţul Charles, relatează Reuters. Prinţul Charles, în vârstă de 71 de ani, care şi-a petrecut mare parte din viaţă susţinând campanii de promovare a unor tematici ecologiste, consideră că redresarea economiei globale după pandemia de coronavirus va reprezenta o oportunitate fără precedent pentru ca ea să se orienteze spre un model sustenabil. "Mă tem că ne aflăm literalmente la momentul ultimului pas. Şi există o urgenţă reală pentru a acţiona", a declarat moştenitorul tronului britanic la Green Horizon Summit, un eveniment organizat pentru a mobiliza sectorul financiar înaintea unei conferinţe ONU ce vizează schimbările climatice, programată pentru 2021. "Acum ştim ce trebuie să facem pentru a salva situaţia, în loc să continuăm la fel ca în trecut şi doar să vorbim despre aceste probleme", a adăugat prinţul Charles. El a subliniat 10 acţiuni imediate care ar putea avea un impact important, de la mobilizarea investiţiilor în infrastructuri sustenabile şi până la creşterea tehnologiilor de captare şi depozitare a carbonului, pentru "a ne cumpăra nouă înşine un timp preţios" pe măsură ce omenirea se orientează spre o economie globală cu zero emisii poluante. "Trebuie să începem să contabilizăm capitalul natural din bilanţurile companiilor. Fără acest lucru, firmele nu vor putea pur şi simplu să evalueze valoarea reală a activelor lor de bază, nici să afle cât de vătămătoare ar putea fi operaţiunile lor asupra mediului natural", a precizat prinţul Charles. Apelul lansat de fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a intervine la o zi după ce autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie a anunţat că, începând din ianuarie 2021, companiile listate la Bursa din Londra vor trebui să îşi sporească transparenţa referitoare la riscurile cu care se confruntă din cauza schimbărilor climatice. Rishi Sunak, ministrul de Finanţe din Marea Britanie, a declarat în Parlamentul de la Londra că Grupul de lucru pentru Transparenţă Financiară asociată Climei (TCFD) va deveni obligatoriu până în 2025 şi va merge dincolo de principiul "respectă sau explică", pentru a susţine tranziţia Marii Britanii spre "o economie verde". În septembrie, prinţul Charles a lansat un apel pentru o reacţie în stil militar la ameninţarea generată de schimbările climatice, asemănătoare Planului Marshall de reconstrucţie a Europei postbelice, spunând că omenirea riscă să se confrunte cu o catastrofă. "Prin prisma urgenţei care se impune, sper că veţi fi alături de mine pentru a alcătui un nou plan pentru natură, oameni şi planetă, asemănător Planului Marshall, condus de sectorul privat pentru a alinia eforturile şi resursele noastre colective cu scopul de a obţine cel mai mare impact posibil", a adăugat prinţul Charles la summitul de marţi. AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)