Asociaţii ale elevilor din Constanţa, Bucureşti – Ilfov, Maramureş şi Vâlcea, precum şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării eliminarea noilor declaraţii-angajament pentru şcoala online, ce ar trebui semnate de elevi şi părinţii acestora, fiind considerate "fără rost". "Declaraţii fără rost solicitate părinţilor şi elevilor! Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), alături de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar solicită ferm eliminarea noilor declaraţii-angajament pentru elevi şi părinţi. Luni, 25 octombrie a.c., Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat că au fost luate decizii privind desfăşurarea activităţii în unităţile de învăţământ, în sistem online. Una dintre aceste decizii a reprezentat introducerea unor declaraţii-angajament, documente ce ar trebui semnate de elevi şi de părinţii acestora", reiese dintr-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociaţia Elevilor din Constanţa. Conform sursei citate, declaraţiile privesc desfăşurarea activităţii didactice prin intermediul tehnologiei, precum şi prelucrarea datelor cu caracter personal, dar şi o secţiune prin care elevii şi părinţii se obligă să nu înregistreze sau distribuie orele online şi să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acţiuni. "Asociaţiile de elevi şi FNAP-IP susţin că documentul nu este necesar, întrucât nu face altceva decât să amintească prevederile deja existente pe care elevii sunt obligaţi să le respecte ca parte a sistemului de educaţie. Spre exemplu, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede la art. 272, alin. (3) că 'înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce'", se precizează în comunicat. Mai mult, potrivit sursei citate, măsurile luate de autorităţi în prezent "ar trebui să vizeze asigurarea accesului la educaţie şi a bunei desfăşurări a orelor de curs pentru elevii din întreaga ţară". AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)