Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 8.040 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.677.370 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au constatat, sâmbătă, patru infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 Cod penal. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.589 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * GCS: 3.350 de cazuri noi de COVID-19; teste efectuate în ultimele 24 de ore – 12.234 * GCS: 98 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore * Coronavirus / GCS: 1.267 de pacienţi la terapie intensivă; persoane internate – 11.360 * GCS: Numărul românilor din străinătate infectaţi cu noul coronavirus a rămas la 7.036 * GCS: Rata de infectare în Ilfov scade la 6,7 la mia de locuitori; scădere uşoară şi în Capitală * GCS: 501 persoane – reconfirmate pozitiv cu COVID-19 * GCS: Bucureşti – 92.253 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei; urmează judeţele Cluj şi Iaşi * Coronavirus / GCS: Capitala, cele mai multe cazuri noi – 600; Cluj – 300