Cele trei creşe din Alba Iulia aflate în subordinea administraţiei locale au fost redeschise de miercuri, acestea urmând să funcţioneze la capacitate redusă, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Primărie. "După o analiză serioasă, am decis, împreună cu colegii din primărie, să deschidem creşele din municipiu. Măsura ne-a fost cerută în ultima perioadă de foarte mulţi albaiulieni, dar şi de agenţii economici din Alba Iulia. Închiderea creşelor a pus o presiune foarte mare pe părinţii care nu avea cu cine să îşi lase copiii, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să intre în concediu sau chiar să renunţe la locul de muncă", a afirmat, potrivit comunicatului, primarul Gabriel Pleşa. Edilul a dat asigurări că măsura de redeschidere a creşelor este tratată cu "seriozitate maximă" de către Direcţia Creşe a Primăriei Alba Iulia, urmând ca toţi angajaţii să respecte "cele mai stricte" măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel, creşele au fost dezinfectate, iar întreg personalul a fost instruit de medici specialişti, urmând să respecte reguli stricte privind purtarea măştii şi a echipamentului de protecţie, respectiv dezinfectarea continuă a mâinilor şi a spaţiilor. De asemenea, numărul de copii în fiecare creşă va fi redus astfel încât să se asigure un spaţiu de minim de 4,5 metri pentru fiecare copil. Părinţii nu vor avea acces în creşă, iar copiii vor fi preluaţi de la intrare de angajaţi, după ce, în prealabil, personalul medical va realiza un triaj epidemiologic. În prima zi, după deschidere, în cele trei creşe au fost aduşi 72 de copii. Municipiul Alba Iulia administrează, prin Direcţia Creşe, trei creşe cu o capacitate de 55, 50 şi respectiv 60 de locuri (capacitate totală 165 de locuri). În această perioadă, din cauza pandemiei, creşele vor funcţiona la capacitate redusă, astfel încât să se asigure un spaţiu de minim de 4,5 metri pentru fiecare copil, mai arată sursa citată. AGERPRES/ (AS – autor : Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)