Imprimantele 3D au avut o evoluție incredibilă în ultimii ani și continuă să fie inovată și ea să inoveze, la rândul ei.

 

Cu ajutorul unor astfel de dispozitive, putem crea alimente (da, mâncare, cum ar fi ciocolată, brânză, și multe altele), diferite produse pentru domeniul dental, în medicină, domeniul auto, și multe altele.

Procesul de prototipare și imprimantele 3D au avut un impact imens asupra întregii industrii asociate cu cinema-ul. Toate recuzitele și elementele adăugate unui cadru sunt create, de cele mai multe ori, cu ajutorul unei imprimante 3D. Dar cât de multe procese poate înlocui noua tehnologie de producție și care sunt avantajele și limitele ei? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să găsim un răspuns în acest articol.

Cum este folosită printarea 3D

Când vorbim de industria cinematografică, printarea 3D este folosită, în primul rând, la crearea elementelor și obiectelor dintr-o scenă sau un set, dar aceasta este doar o parte mică. Să luăm un exemplu, și anume cel al filmelor cu super eroi. Deși o imprimantă 3D poate printa un costum, procesul folosit este un pic diferit, deoarece apar în discuție scanerele 3D. Practic, un scaner 3D va scana în timp real fizicul actorului,  iar cu ajutorul datelor culese se va crea o schiță 3D care va fi folosită, mai apoi, în producerea costumului.

Care sunt avantajele unei imprimante 3D?

Cel mai simplu răspuns la acest subcapitol ar fi timpul, dar avem și alte lucruri asociate, cum ar fi costul și calitatea produsului final. Dacă nu se folosește o imprimantă 3D, atunci când un film sau un scenariu este filmat, poate dura luni până când toate detaliile și elementele sunt finalizate și implementate. Mai mult decât atât, va fi nevoie de mult mai mulți oameni pentru ca proiectul să poată fi dus până la capăt.

Filmele sunt produse mult mai rapid în ziua de azi, iar acest fapt se datorează, în principal, procesului de printare 3D. Orice costum care se deteriorează, orice element care necesită să fie înlocuit, poate fi la doar un click distanță, deoarece schița 3D este deja dezvoltată.

Imprimantele 3D ajută cel mai mult când vorbim de două aspecte: timpul pierdut și calitatea produsului finit. Cu o imprimantă 3D timpul de producție al unui obiect scade considerabil, iar rezultatul va fi întotdeauna la fel. Dacă dispozitivul folosit funcționează perfect și folosești același material tot timpul, atunci și rezultatul va fi întotdeauna la fel.