Un tablou, ''Magdalena în penitenţă'', realizat de pictorul Salai, cel mai apropiat colaborator al lui Leonardo da Vinci, a fost descoperit recent şi va fi scos la vânzare la 18 noiembrie de casa de licitaţii Artcurial, a declarat luni un expert francez citat de AFP. Se cunosc doar patru sau cinci tablouri autentificate ca fiind realizate de mâna lui Salai , printre acestea numărându-se "Hristos Mântuitorul", care se află la Pinacoteca Ambrosiana din Milano, celelalte fiind în posesia unor persoane particulare. Gian Giacomo Caprotti, cunoscut sub numele Salai (1480-1524), a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Leonardo da Vinci – elevul său, ajutor în atelier, model, trezorier, agent, amant. Maestrul renascentist i-ar fi dat numele "Salai" – sinonim cu "micul diavol" – din cauza faptelor reprobabile, a furtişagurilor şi a minciunilor. "Această pictură iese cu adevărat la lumină. Proprietarul său, care l-a achiziţionat cu o sumă modestă, ni l-a încredinţat spre vânzare. A intrat în posesia noastră fără atribuire. Cristina Geddo (expertă recunoscută în arta lombardă din perioada secolului al XV-lea) a fost cea care, venind de la Milano, ne-a dezvăluit ca era de Salai", a explicat pentru AFP Eric Turquin, specialist în operele vechilor maeştri. Pictura, care măsoară 65 de centimetri pe 50 de centimetri, este în stare bună, însă necesită curăţare, lacul care o acoperă fiind parţial murdar şi oxidat. Maria-Magdalena este reprezentată pe un fundal negru, cu ochii ridicaţi în extaz, cu braţele încrucişate. Corpul nud, longilin, este parţial acoperit de un părul bogat de culoare brun-auriu. "Am identificat amprente digitale: pictorul a apăsat cu degetul mare asupra picturii proaspete, ceea ce este caracteristic tehnicii lui Leonardo şi lui Salai", a explicat Eric Turquin. Lucrarea demonstrează "o cunoaştere perfectă a (tehnicii) sfumato" a lui Leonardo. În plus, o altă caracteristică "este o linie albă care marchează pleoapa inferioară, oferind un fel de duritate care pune accentul pe ochi", a remarcat expertul. Timp de peste 25 de ani petrecuţi lângă Leonardo, "Salai a putut să asimileze tehnica fină a maestrului, fiind poziţionat drept unul dintre cei mai influenţi divulgatori ai modelor leonardeşti prin producţia de copii şi variante ale capodoperelor lui Leonardo. Dar el este, de asemenea, autorul unor lucrări originale, care stau mărturie ale lecţiei maestrului, interpretată cu o anumită autonomie", a subliniat Eric Turquin Valoarea tabloului este estimată între 100.000 şi 150.000 de euro. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: www.artcurial.com
Acasă Stiri Internationale Life Descoperire inedită a unui tablou de Salai, apropiat al lui Leonardo da...
Descoperire inedită a unui tablou de Salai, apropiat al lui Leonardo da Vinci
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.