Marius Eduard Moise, comisar şef în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din DNA, a fost pus sub control judiciar de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi favorizarea făptuitorului. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Marius Eduard Moise, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA (până în martie 2020), în prezent comisar şef în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului. În aceeaşi cauză se efectuează cercetări penale şi faţă de o altă persoană, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la cele trei infracţiuni reţinute în sarcina lui Moise. Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că Marius Eduard Moise, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcţionar din administraţia publică locală, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, foloase necuvenite pentru altul, constând în obţinerea a două contracte pentru firma omului de afaceri, coinculpat în cauză. "În schimb, ofiţerul de poliţie judiciară ar fi promis funcţionarului acces la informaţii nedestinate publicităţii, respectiv date cu privire la activităţile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA. În perioada 2018 – 2020, Marius Eduard Moise a utilizat un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acţionat", precizează anchetatorii. DNA informează că măsura controlului judiciar, dispusă de procurori la data de 1 octombrie, a fost confirmată de instanţa competentă la data de 13 octombrie, prin respingerea plângerii depuse de inculpat faţă de măsura menţionată. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)