Circa 9.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în Filipine după ce taifunul Molave a atins uscatul în timp ce traversa duminică provinciile din partea sudică a insulei principale, Luzon, aducând ploi abundente şi vânturi puternice, au informat autorităţile locale, potrivit Reuters. Agenţia de monitorizare a dezastrelor a declarat că deşi a primit relatări despre drumuri şi poduri avariate, despre inundaţii şi alunecări de teren în unele zone, până în prezent nu au fost raportate victime. Furtuna Molave s-a transformat în taifun în timp ce se deplasa spre vest şi a atins uscatul în Insula San Miguel din provincia Albay la începutul serii. Ulterior, Molave a atins a doua oară uscatul în municipalitatea Malinao, tot în provincia Albay, a declarat biroul meteorologic. Circa 5.518 persoane au fost evacuate în locaţii mai sigure, iar 3.421 s-au adăpostit la rudele care locuiesc în afara zonelor periculoase, a precizat Agenţia de monitorizare a dezastrelor. Molave urmează furtunii tropicale Saudel, care a provocat săptămâna trecută inundaţii devastatoare în provincia Quezon din regiunea Calabarzon, la sud-est de capitala Manila. După ce va părăsi arhipelagul filipinez, taifunul este aşteptat să crească în intensitate deasupra Mării Chinei de Sud, a precizat biroul meteorologic. AGERPRES/ (AS – editor: Ana Bîgu, editor online: Simona Aruştei)