FC Argeş a încheiat la egalitate cu FC Hermannstadt, 2-2 (0-1), miercuri, la Piteşti, într-o partidă din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal. Sibienii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Răzvan Dâlbea (9 – penalty), după un fault comis de Mihai Leca asupra lui Andrei Sîntean, şi de Bright Addae (55). Elveţianul de origine angoleză Cephas Malele a reuşit să restabilească egalitate, prin golurile înscrise în min. 66 şi 80, al doilea dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Dâlbea asupra lui Robert Grecu. Oaspeţii puteau obţine victoria, însă Claudiu Belu a ratat din doar trei metri la ultima fază a partidei (90+5). FC Argeş a ajuns la şase meciuri fără victorie în toate competiţiile, două egaluri şi trei înfrângeri în campionat şi un eşec în Cupa României. FC Argeş – AFC Hermannstadt 2-2 (0-1), Stadion ''Nicolae Dobrin'' – Piteşti Au marcat: Cephas Malele (66, 80 – penalty), respectiv Răzvan Dâlbea (9 – penalty), Bright Addae (55). Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei) Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) – CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: FC Arges / Facebook.com