Fundaşul echipei de fotbal CFR Cluj, Cristian Manea, a afirmat, joi seara, la finalul partidei cu ŢSKA Sofia, scor 0-0, din cadrul grupelor Europa League, că formaţia sa a avut şanse reale de a câştiga meciul, arătându-se totodată încrezător în ceea ce priveşte calificarea în primăvara europeană în ultima etapă a grupei, cu Youg Boys Berna. "Eu cred că puteam câştiga meciul de astăzi dacă ne intrau ocaziile pe care le-am avut, pentru că au fost destul de clare. Dar asta este, mergem în Elveţia să dăm totul şi să câştigăm, pentru că nu am pierdut nimic. Într-un meci de fotbal se poate întâmpla orice, aşa că mergem acolo uniţi şi cu gândul la victorie", a declarat Manea la Digisport. Referitor la plecarea antrenorului Dan Petrescu de la echipă, Manea a spus că o regretă, având multe lucruri de învăţat de la tehnicianul care a evoluat în cariera de fotbalist pe acelaşi post, cel de fundaş dreapta. "Nu vreau să comentez plecarea lui Dan Petrescu, vreau să îi mulţumesc în numele echipei pentru că noi cu el am câştigat atâtea trofee aici. Mie mi-a arătat foarte multe fiind pe acelaşi post cu el, am avut ce învăţa de la el. Îi urez multă baftă şi sunt sigur că va reuşi şi la altă echipă, acolo unde va merge. Nu mă aşteptam să plece, dar aşa este fotbalul, trebuie să mergem înainte. Oricine ar veni, noi o să dăm sută la sută, nu contează ce antrenor va veni", a mai spus Cristian Manea. CFR Cluj şi ŢSKA Sofia au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în Grupa A a competiţiei de fotbal Europa League. Echipa clujeană se poate califica în şaisprezecimile Ligii Europa dacă va obţine victoria în meciul de la Berna, cu Young Boys (10 decembrie). În celălalt meci jucat joi seara, AS Roma a trecut cu 3-1 de campioana Elveţiei. AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone) Sursa foto: (c) Cristian Manea/facebook Citiţi şi: Fotbal: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj) – Cred că putem să scoatem o victorie la Berna UPDATE Fotbal: CFR Cluj – ŢSKA Sofia 0-0, în Europa League