Franţa a cerut Comisiei Europene să răspundă rapid solicitărilor de a-i compensa pe producătorii francezi de vin, afectaţi de decizia SUA de a impune tarife vamale suplimentare vinului şi coniacului franţuzesc, transmite Reuters. SUA au anunţat în decembrie că vor majora suprataxele vamale impuse pentru anumite produse provenite din Uniunea Europeană, inclusiv vinurile din Franţa, aceasta fiind ultima evoluţie într-o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi UE pentru industria lor aeronautică. Luni, Washingtonul a informat că va începe să colecteze noile tarife vamale la anumite tipuri de vin, coniac şi brandy din Franţa, pe lângă alte produse din Franţa şi Germania. La data de 18 octombrie 2019, administraţia Trump a introdus tarife vamale de până la 25% pentru o serie de produse alimentare printre care se numără vinurile franceze, spaniole şi germane cu un conţinut de alcool de cel puţin 14 grade, iar Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a apreciat că aceste tarife au costat sectorul 600 de milioane de euro pe an. Autorităţile de la Paris au cerut Comisiei Europene înfiinţarea unui fond de compensaţii. "Regret încetinirea cu care Executivul comunitar răspunde solicitărilor noastre privind fondul de compensaţii. Acest sector este puternic afectat şi are nevoie de sprijin european", a afirmat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, la o conferinţă de presă. "Vrem o reacţie rapidă a Comisiei Europene la propunerea noastră privind fondul de compensaţii", a declarat oficialul francez, adăugând că rezolvarea tensiunior comerciale cu SUA va fi o prioritate când se va întâlni cu noua administraţie de la Washington. În decembrie, FEVS estima că decizia SUA de a impune tarife vamale suplimentare vinului şi coniacului franţuzesc va costa în total sectorul peste un miliard de euro (1,23 miliarde de dolari). De aproximativ 16 ani, OMC este arbitrul unei dispute între Boeing şi Airbus, cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică. În cele două decizii ale sale, OMC a hotărât că împrumuturile acordate de guvernele europene constructorului aeronautic Airbus au fost subvenţionate în mod incorect printr-un nivel redus al dobânzilor în timp ce constructorul american de avioane Boeing a beneficiat de un sprijin incorect din partea autorităţilor americane de pe urma reducerilor de taxe. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)