Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a anunţat, miercuri seara, pe Facebook, că în urma testării întregii delegaţii care a participat la turneul de la Sfântu Gheorghe, din Liga Naţională de handbal feminin, s-au înregistrat 20 de cazuri pozitive la COVID-19. ''De ce ne-a fost frică nu am scăpat. Deşi au fost respectate toate regulile de prevenţie şi am făcut toate demersurile necesare pentru a proteja echipa CS Gloria Bistriţa-Năsăud, din păcate, la testul COVID-19 efectuat astăzi (miercuri, n. red.) de întreaga delegaţie participantă la turneul de la Sfântu Gheorghe, unde am disputat 4 meciuri în 6 zile, avem rezultate pozitive. Este vorba despre 20 de cazuri, două rezultate incerte şi alte trei negative'', se arată în comunicatul semnat de directorul Vasile Eugen Cosma. Oficialul a precizat că jucătoarele sunt sub atentă observaţie şi au asigurate toate condiţiile necesare pentru a trece peste această situaţie dificilă. Cosma a criticat sistemul de desfăşurare al campionatului, considerând că decizia federaţiei a fost una greşită: ''De asemenea, vă informăm că am solicitat în repetate rânduri, încă din perioada precompetiţională, în toate discuţiile, videoconferinţele şi întâlnirile cu reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal, că acest tur competiţional trebuie să se desfăşoare în sistem 'meci acasă – meci deplasare'. Însă, România a rămas singura ţară din Europa unde meciurile se desfăşoară într-un singur oraş. Aşadar, solicitările noastre nu au fost luate în considerare, Federaţia Română de Handbal a hotărât începerea campionatului naţional de handbal sub o formă competiţională nouă, în sistem turneu. Am considerat încă de la început că acest sistem competiţional nu este o soluţie viabilă de desfăşurare şi că va aduce multiple dezavantaje în contextul pandemiei. Presupune un risc extrem de ridicat de expunere la infectare şi o probabilitate mărită de contaminare în rândul foarte multor delegaţii ale echipelor participante. Încă o dată se dovedeşte că propunerea noastră a fost viabilă, iar decizia Federaţiei Române de Handbal este una păguboasă şi lipsită de respect faţă de cluburi''. ''Regretăm situaţia şi va urma o analiză serioasă a acestui incident. Împreună cu Consiliul de Administraţie şi finanţatorul principal vom hotărî care sunt căile de urmat şi dacă ne vom îndrepta împotriva organizatorilor. Solicităm din nou Federaţiei Române de Handbal să îşi reconsidere decizia în privinţa modului de desfăşurare a Ligii Florilor MOL!'', concluzionează comunicatul clubului Gloria. Ambele ligi de handbal, feminină şi masculină, au fost afectate la primele lor turnee din acest sezon de cazurile de coronavirus, unele formaţii alegând să nu participe, în vreme ce altele au luat parte cu loturile decimate de infectări. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud / Facebook
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Handbal feminin: Focar de infectare cu COVID-19 la clubul CS Gloria 2018...
Handbal feminin: Focar de infectare cu COVID-19 la clubul CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.