India a decis luni să ridice de la 1 ianuarie 2021 embargoul privind exportul de ceapă după ce, în ultimele săptămâni, preţurile au scăzut semnificativ, pe fondul aşteptărilor unei recolte masive, transmite Reuters. Va fi permis exportul tuturor varietăţilor de ceapă, se arată într-o notificare a Ministerului Comerţului şi Industriei. India este cel mai mare exportator global de ceapă, un element de bază al bucătăriei din sudul Asiei. În septembrie, India a anunţat introducerea embargoului la exportul de ceapă, în ideea de a ţine sub control preţurile pe piaţa internă. Acestea au crescut după ce ploile şi inundaţiile din octombrie şi noiembrie au afectat oferta de ceapă, în special în statul Maharashtra, cel mai mare producător din India. Ulterior, preţurile au crescut exploziv în Asia şi au forţat marii cumpărători, precum Bangladesh şi Sri Lanka, să cumpere ceapă din Myanmar, Egipt, Turcia şi China. Însă, chiar şi aşa, înlocuirea livrărilor din India a fost dificilă în condiţiile în care aceasta exportă peste două milioane de tone de ceapă pe an. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)