Capitala Indiei este afectată de unul dintre cele mai grave episoade de poluare atmosferică din ultimii ani, conform informaţiilor publicate luni, ceea ce creşte nivelul de risc pentru locuitorii oraşului, ameninţaţi de noul coronavirus, au indicat medicii, relatează Reuters. Poluarea din New Delhi aproape a dispărut la începutul acestui an, când autorităţile guvernamentale au impus o carantină la nivel naţional pentru a limita răspândirea coronavirusului. Însă, restrcţiile au fost ridicate, iar poluarea a revenit. Indicele de calitate a aerului (ICA) din Delhi, care include concentraţia de particule PM2,5, precum şi de poluanţi cu dimensiuni mai mari, s-a menţinut peste nivelul de 400, pe o scară de 500, timp de cinci zile consecutive, potrivit datelor guvernamentale. Particulele fine PM2,5 pot provoca afecţiuni cardiovasculare şi respiratorii, inclusiv cancer pulmonar, şi prezintă un risc deosebit în special la adresa persoanelor diagnosticate cu COVID-19. R.V. Asokan, secretarul general onorific al Asociaţiei Medicale din India, care reprezintă 350.000 de medici, a declarat pentru Reuters că poluarea aerului i-a făcut pe oameni mai susceptibili la infecţia cu noul coronavirus. "Particulele PM2,5 depăşesc bariera căii nazale, slăbesc mucoasa interioară a plămânilor, facilitând răspândirea infecţiei cu coronavirus", a explicat Asokan. Medici şi cercetători din întreaga lume au subliniat, de asemenea, o asociere între poluare şi decese la pacienţii ai căror plămâni sunt fragilizaţi de noul coronavirus. Nivelurile de particule fine PM2,5 depăşeau luni de 20 de ori limita de siguranţă indicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform datelor oficiale. Cele cinci zile cu ICA peste 400 reprezintă cea mai lungă perioadă marcată de un nivel atât de ridicat de poluare atmosferică după noiembrie 2016. În general, noiembrie este luna cu cel mai ridicat nivel de poluare a aerului în nordul Indiei, atât ca urmare a arderii miriştilor de către fermieri, dar şi a faptului că vremea mai rece contribuie la menţinerea poluanţilor în atmosferă. Medicii din Delhi, care au raportat o creştere bruscă a numărului de infecţii respiratorii asociate poluării, se tem de o nouă înmulţire a cazurilor după festivalul Diwali care va avea loc weekendul următor, sărbătorit cu petarde şi artificii, cu toate că anul acesta au fost interzise materialele pirotehnice. Principala instanţă de mediu din India, Tribunalul Naţional Verde (National Green Tribunal), a interzis vânzarea şi utilizarea petardelor în oraşul cu 20 de milioane de locuitori şi în localităţile învecinate, de luni până la data de 1 decembrie, însă unii oameni vor ignora inevitabil dispoziţia, notează Reuters. Instanţa a dispus de asemenea ca autorităţile să limiteze poluarea aerului din toate sursele "având în vedere riscul de agravare a COVID-19". Pe lângă incendierea miriştilor, poluarea din New Delhi este agravată şi de emisiile de la fabrici, vehicule şi arderea deşeurilor. Statul vecin Punjab a înregistrat anul acesta cel puţin 50.000 de incendieri ale miriştilor, date neschimbate în comparaţie cu cele consemnate cu un an în urmă, în pofida unei campanii de încurajare a fermierilor să utilizeze alte metode de curăţare a terenurilor agricole după recoltare. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Internationale Planeta India – Un val de smog care afectează New Delhi creşte îngrijorările...
India – Un val de smog care afectează New Delhi creşte îngrijorările privind pacienţii cu COVID-19
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.