Tenismanul rus Daniil Medvedev, care a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, a urcat un loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii luni, de pe cinci pe patru. Medvedev şi-a egalat astfel cea mai bună clasare din carieră, locul patru fiind ocupat de el prima oară în septembrie 2019. Sârbul Novak Djokovic rămâne în fruntea ierarhie, cu 11.830 puncte, urmat de spaniolul Rafael Nadal, 9.850 puncte, şi de austriacul Dominic Thiem, 9.125 puncte. Cel mai bun român este în continuare Marius Copil, pe 210, un loc mai jos faţă de săptămâna trecută. La dublu, Horia Tecău a urcat un loc şi se află pe 21. Ultimele două competiţii ale sezonului sunt Turneul Campionilor (Nitto ATP Finals), în perioada 15-22 noiembrie, la Londra, şi Next Gen ATP Finals, la Milano, 10-14 noiembrie. Clasamentul ATP la simplu 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.830 puncte 2 (2). Rafael Nadal (Spania) 9.850 3 (3). Dominic Thiem (Austria) 9.125 4 (5). Daniil Medvedev (Rusia) 6.970 5 (4). Roger Federer (Elveţia) 6.630 6 (6). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.925 7 (7). Alexander Zverev (Germania) 5.525 8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 3.919 9 (9). Diego Schwartzman (Argentina) 3.455 10 (10). Matteo Berrettini (Italia) 3.075 …………………………………………………… 210 (209). Marius Copil 277 391 (391). Filip Cristian Jianu 100 475 (473). Alexandru Jecan 72 527 (535). Nicholas David Ionel 59 … Clasamentul ATP la dublu 1 (1). Robert Farah (Columbia) 8.530 puncte 2 (2). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.440 3 (3). Horacio Zeballos (Argentina) 6.930 4 (5). Mate Pavic (Croaţia) 6.640 5 (4). Nicolas Mahut (Franţa) 6.430 6 (6). Bruno Soares (Brazilia) 6.120 7 (11). Lukasz Kubot (Polonia) 5.700 7 (11). Marcelo Melo (Brazilia) 5.700 9 (8). Michael Venus (Noua Zeelandă) 5.630 10 (7). Joe Salisbury (Marea Britanie) 5.490 ………………………………………………………….. 21 (22). Horia Tecău 4.160 150 (148). Florin Mergea 596 215 (213). Marius Copil 344 … AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)