Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA a depăşit deja ţinta de profit pentru 2020, de 3 miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari), în urma redresării veniturilor, după ridicarea restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters. În primele nouă luni din acest an, profitul net a totalizat 3,1 miliarde de euro, în linie cu ţinta Intesa pentru 2020, fără includerea preluării băncii UBI. Intesa a obţinut în august controlul rivalei mai mici UBI. Noua entitatea va fi a şaptea mare bancă din zona euro, va controla aproximativ o cincime din piaţa împrumuturilor din Italia, în care lider este acum UniCredit, cu o cotă de piaţă de 12%. În februarie, Intesa a lansat o ofertă de preluare surpriză, de patru miliarde de euro (cinci miliarde de dolari), a UBI, un semn că îndelung previzionata consolidare în rândul băncilor din Italia ar putea începe. Tranzacţia dintre Intesa şi UBI reprezintă una dintre cele mai mari fuziuni bancare din Europa din ultimul deceniu. Eliminând contribuţia UBI din august şi septembrie, profitul net al Intesa s-a situat la 507 milioane de euro în trimestrul trei din 2020, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la 466 milioane de euro. Intesa se aşteaptă să finalizeze tranzacţia până la finalul acestui an şi estimează că, în urma acordului, profiturile per acţiune vor creşte cu 6% faţă de nivelul din 2019. Cele mai mari grupuri bancare italiene – UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA – sunt prezente şi pe piaţa din România. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)