Toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care vor tranzita teritoriul Republicii Turcia pe cale aeriană, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării la îmbarcarea în aeronavă a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, informează vineri Ministerul Afacerilor Externe. Într-un comunicat transmis AGERPRES, MAE precizează că persoanele care tranzitează Republica Turcia pe cale rutieră, feroviară sau maritimă trebuie să prezinte, în continuare, autorităţilor vamale turce, la intrarea în ţară, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii în această ţară. În situaţia în care călătorii nu sunt în măsură să prezinte rezultatul testului, conform solicitării adresate de către autorităţile turce, aceştia pot intra pe teritoriul Republicii Turcia cu menţiunea că li se va aplica măsura carantinei pe o perioadă de 10 zile, la adresa de cazare declarată (locuinţă, hotel etc.). Persoanele care nu deţin un loc de cazare unde să poată efectua perioada de carantină prevăzută de legislaţia turcă vor fi redirecţionate pentru efectuarea carantinei instituţionalizate timp de 10 zile, în centre special amenajate aparţinând Direcţiilor de Sănătate Publică turce. În a 7-a zi de carantină, persoanele în cauză se pot deplasa pentru a efectua un test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, iar dacă rezultatul testului este negativ, măsura carantinei se suspendă. Totodată, potrivit aceloraşi informaţii comunicate de autorităţile turce, sunt exceptaţi de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, precum şi de la măsura carantinării copiii cu vârsta sub 6 ani, membrii personalului navigant, şoferii de tir, transportatorii şi marinarii, inclusiv cei aflaţi în tranzit. Toate celelalte măsuri comunicate anterior rămân în vigoare până la data de 1 martie 2021. Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara şi ale Consulatelor Generale ale României din Istanbul şi Izmir: +903124477920; +902123583541; +902123580516; +902123583537; +902324650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Turcia (+90.534.363.18.82), Consulatului General al României la Istanbul (+90.533.542.06.95) şi Consulatului General al României la Izmir (+90.530.415.00.77). MAE recomandă consultarea paginilor de internet ankara.mae.ro, istanbul.mae.ro, izmir.mae.ro şi www.mae.ro şi informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)