Cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău a decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 91 de ani. El era internat la Spitalul Suport TBC din Baia Mare, fiind infectat cu noul coronavirus. Anunţul a fost făcut de apropiaţi ai familiei pe pagina de socializare. Artistul a fost internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a fost confirmat pozitiv, iar în cursul zilei de luni a fost transferat la Spitalul Suport TBC Baia Mare. Nicolae Sabău avea 91 de ani. Casa artistului din comuna Cicârlău a fost transformată în muzeu al artei şi cântecului popular, iar acesta a lăsat-o moştenire comunităţii pentru a promova ideea artei autentice. Nicolae Sabău a fost şi primar în perioada 2004 – 2008. AGERPRES/(AS – autor: Leontin Cupar, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)