Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că sistemul de sănătate şi cel de educaţie ar trebui depolitizate pentru o reformă reală în aceste domenii. "PMP este cel mai mare adversar al politizării instituţiilor din învăţământ şi sănătate, pentru că politizarea ne-a dus în punctul în care avem un grad de analfabetism funcţional fără precedent în societatea românească. Indiscutabil că rezultatele se vor vedea atunci când în mod real se va produce o depolitizare în ceea ce priveşte managementul din educaţie (…). Depolitizare şi spargerea monopolului care există în sănătate la ora actuală. Nu poţi face performanţă atât timp cât depinzi de un decident politic ineficient", a afirmat Tomac. El a făcut referire şi la posibile alianţe, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, menţionând că PMP este pregătit "să stea la masă cu oricine, în afară de PSD". Tomac a vorbit şi despre faptul că pe listele candidaţilor PMP la parlamentare se regăseşte şi Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu. "Elena Băsescu este în PMP de când s-a creat partidul. Este un om care cunoaşte foarte bine realitatea din partid, s-a implicat, a ajutat colegii din partid", a susţinut liderul PMP. AGERPRES: Sunteţi deschişi la alianţe, după alegeri, pentru a forma majoritate parlamentară? Sunteţi dispus să negociaţi cu PNL, USR? Dar cu PSD? Eugen Tomac: Noi vom fi pregătiţi să stăm la masă cu oricine, în afară de PSD, pentru a da ţării un Guvern cât mai stabil, cu o largă susţinere în Parlament. Pentru că viitorul Guvern, oricine, orice ar promite, la ora actuală are o sarcină extrem de dificilă, pentru că trebuie să se asigure că nu vor fi tăiate pensii, că nu vor fi tăiate salarii şi vor exista resursele necesare pentru le menţine pe cele pe care le avem acum. Şi să ne concentrăm pe un obiectiv extrem de precis: să salvăm toate locurile de muncă şi să avem capacitatea să creăm noi locuri de muncă. Vine o criză economică fără precedent. După această criză de sănătate publică, România se va confrunta, la fel ca toată lumea, cu o criză economică extrem de greu de descris, pentru că sunt ramuri întregi care au fost închise, pur şi simplu eliminate de pe piaţă şi, din acest punct de vedere, măsurile pe care va trebui să le ia viitorul Guvern, obligă ca Executivul să aibă o largă susţinere în Parlament tocmai pentru a nu rata încă un an. Gândiţi-vă că noi 2020 l-am ratat, în condiţiile în care UE a suspendat pactul de stabilitate, toate regulile europene au fost suspendate şi am avut şansa să fructificăm această oportunitate să atragem resurse în plus. Nu am fost capabili, nici noi – nici alţii, criza a luat prin surprindere toate statele şi din acest punct de vedere, viitorul Guvern va trebui să aibă o largă susţinere în Parlament pentru a putea face faţă provocărilor prin care trebuie să treacă, prin măsurile pe care trebuie să le adopte. AGERPRES: Reprezentanţi ai PNL au declarat public că şi-ar dori mai degrabă o alianţă politică cu PMP şi UDMR, decât cu USR. Cum comentaţi acest lucru? Eugen Tomac: PMP şi PNL sunt în aceeaşi familie politică, facem parte din Partidul Popular European (PPE). Există multe elemente comune, dar în mod clar, pentru a face acest pas, trebuie să ne asumăm împreună că vom reduce numărul de parlamentari la 300, pentru că este obiectiv esenţial pentru PMP. Din respect pentru democraţie şi ataşament faţă de ceea ce au decis cetăţenii români prin vot – votul este suveran şi referendumul trebuie respectat – trebuie să ne angajăm împreună că eliminăm pensiile speciale pentru politicieni, exact aşa cum au fost create şi pentru parlamentari şi pentru primari, că este un furt şi o nedreptate. Să ne angajăm împreună că revenim la alegerea primarului în două tururi, că asta îşi doresc românii şi în mod corect trebuie să avem şansa de a alege în fruntea comunităţilor pe cei mai buni. Sunt obiective pe care oricând le putem discuta cu PNL şi cu alte partide. În ceea ce priveşte USR, în mod clar există multe puncte comune. Am şi văzut că au preluat proiectul nostru cu 300 de parlamentari, dar USR timp de patru ani de zile nu a depus nicio inţiativă în acest sens în Parlament, dar acum în campanie electorală şi-au adus aminte că există o aşteptare din partea românilor. Dar ca gest politic nu au făcut niciodată niciun demers, nici PSD, nici USR, nici PNL. Există multe puncte comune pe care le susţine şi USR, însă există o chestiune care ne separă fundamental: abordarea extrem de agresivă a USR în ceea ce priveşte credinţa. Noi avem mesajul: Mişcăm România – educaţie, credinţă, sănătate. Cred că trebuie să renunţe la această abordare pe care în România am mai întâlnit-o doar în anii lui Gheorghiu-Dej în ceea ce priveşte prigoana celor care îşi manifestă deschis, fără să ofenseze pe nimeni, ataşamentul faţă de propria credinţă. A depune jurământul pe Biblie şi a spune "Aşa să-mi ajute Dumnezeu" nu trebuie să fie ceva prigonit. Acesta lucruri se întâmplau doar în anii duri ai comunismului şi personal sunt surprins că există oameni politici care fac titlu de glorie din aşa ceva şi îşi asumă ca linie politică o asemenea abordare greu de înţeles din multe puncte de vedere. Eu tolerez orice punct de vedere, orice convingere politică sau abordare legată de spiritualitate. O tolerez, nu o încurajez, dar mă simt ofensat atunci când cineva încearcă să imprime un nou mod de gândire. Doar în partidul comunist exista această abordare faţă de biserică, pe care o văd în mintea unora din USR. Şi acest lucru mă îngrijorează personal şi cred că este o abordare la care trebuie să renunţe. Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO AGERPRES: Sunt politologi care susţin că, de fapt, PNL nu îşi doreşte o alianţă cu PMP, declaraţiile liberalilor având doar rolul de a crea confuzie în rândul electoratului PMP. Aţi luat în calcul această posibilitate? Eugen Tomac: În politică orice este posibil, noi am văzut cum am fost trataţi la locale, când am avut înţelegeri că vom merge împreună la alegerile locale şi cu câteva zile înainte de alegeri am primit un refuz inexplicabil până la această oră. În politică orice este posibil. Vreau doar să înţeleagă oricine că PMP nu este de vânzare, PMP este un partid pe propriile picioare. Sunt absolut sigur că vom trece cu un scor foarte bun şi la aceste alegeri, la fel cum am reuşit de fiecare dată să ne atingem obiectivul de a intra fie în Parlamentul României, fie în Parlamentul European sau să obţinem al treilea scor ca număr de aleşi la alegerile locale, după PSD şi PNL. AGERPRES: Ce scor v-aţi propus să obţineţi la alegerile parlamentare? Eugen Tomac: Eu cred că românii vor acorda o şansă mare PMP-ului de această dată, dintr-un singur motiv: singurul partid politic din fosta opoziţie care nu a făcut nicio înţelegere cu PSD în Parlament este Partidul Mişcarea Populară. Noi ne-am păstrat toate înţelegerile cu seriozitate şi loialitate faţă de propriul electorat. Mi-aş dori să ne acorde încrederea cât mai mulţi români, pentru că suntem partidul care îşi respectă angajamentele luate în faţa cetăţenilor. Legat de evaluări, ce vrea PNL, ce vrea USR, ce vor celelalte partide, chestiunile acestea le putem evalua abia a doua zi, după alegerile din 6 decembrie. Ideal ar fi să obţinem cât am obţinut la Caraş-Severin, la Maramureş, la Suceava, cât am obţinut la Buzău, judeţe unde PMP la locale a luat 12%, dar românii vor decide. Avem obiective mari, important este să rămânem optimişti şi sunt convins că scorul va fi mult mai bun decât la alegerile locale. AGERPRES: Dacă nu-l veţi obţine, dacă veţi avea un scor mai slab decât la locale? Eugen Tomac: Nu există o asemenea perspectivă, dintr-un simplu motiv, pentru că la alegerile locale a existat o polarizare uriaşă în jurul unor candidaţi din cauza faptului că am avut un singur tur. Acum, oamenii vor veni şi vor vota din încredere partidele pe care le vor considera că merită să fie susţinute. AGERPRES: În actuala legislatură, câte proiecte au fost depuse de parlamentarii PMP şi ce s-a întâmplat cu ele? Eugen Tomac: Consider că sunt câteva legi importante. De exemplu, legea cu privire la alegerea primarului în două tururi. Este o iniţiativă parlamentară propusă de PMP, adoptată în Senat. Este de aproape doi ani de zile pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, nu a fost adoptată, dar este o necesitate. Reducerea numărului de parlamentari la 300 – a fost respinsă o dată în ambele Camere, am depus-o din nou, a fost adoptată tacit de Senat, este acum pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Legea cu privire la transparenţa totală în administraţie – o iniţiativă a PMP prin care revoluţionăm întregul sistem public în ceea ce priveşte cheltuirea banului. Noi, prin această lege, vrem să oprim risipa banului public, pentru că vrem să obligăm toate instituţiile publice să facă orice angajament bugetar la vedere. Orice contract încheiat între o instituţie şi un agent economic – fie că vorbim de primării, de consilii judeţene, de spitale, de şcoli – să-şi prezinte pe site-ul instituţiei contractul şi factura. Avem nevoie de această transparenţă totală pentru că doar aşa putem reclădi încrederea între cetăţean şi instituţii. Legea cu privire la Autostrada Unirii – Iaşi – Tg Mureş, un obiectiv pe care PMP l-a promovat. Sunt bucuros că una dintre legile pe care eu le-am elaborat şi am adăugat o nouă zi de sărbătoare naţională în România, este iniţiativa legislativă propusă de mine, prin care am instituit ziua de 27 martie drept zi de sărbătoare naţională prin care marcăm unirea Basarabiei cu România. Sunt iniţiative concrete pe care noi le-am propus şi Parlamentul le-a adoptat. Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO AGERPRES: Cu ce iniţiative veniţi după 6 decembrie în Parlamentul României? Eugen Tomac: Vom susţine, fără rezerve, eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni. Exact aşa cum au fost introduse pensiile pentru parlamentari, ele trebuie eliminate. În mod sigur vom milita pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Legile pe care le avem le vom susţine în continuare. Eu cred că este nevoie de adaptarea legislaţiei în ceea ce priveşte digitalizarea la normele impuse astăzi de UE. Va trebui să ajustăm inclusiv legislaţia pentru a preveni riscurile în ceea ce priveşte inteligenţa artificială, pentru a pregăti piaţa internă cu toate evoluţiile ce ţin de tehnologia de ultimă oră. În mod clar va trebui să luptăm pentru legea sănătăţii pe care am prezentat-o, pentru că prin această lege noi propunem lucruri fundamentale pentru sănătate: depolitizare şi spargerea monopolului care există în sănătate la ora actuală. Cetăţenii trebuie singuri să aibă libertatea şi posibilitatea de a alege unde îşi fac asigurare de sănătate şi la ce spital se tratează. Abia atunci când vom face acest salt, sistemul de sănătate va scăpa din această captivitate în care se află astăzi, pentru că nu poţi face performanţă atât timp cât depinzi de un decident politic ineficient. Şi noi vom milita pentru acest obiect. Legea sănătăţii este unul dintre proiectele esenţiale pentru partidul nostru. AGERPRES: Cum credeţi a fost gestionată actuala criză generată de pandemia de coronavirus? Ce a făcut PMP, ca partid aflat în opoziţie? Eugen Tomac: Pe 29 ianuarie în acest an am avut prima intervenţie publică legată de pandemie chiar din plenul Parlamentului European, de la Strasbourg, unde am cerut comisarului european să pregătească statele membre ale UE de o eventuală pandemie. Urmăream cu multă atenţie ceea ce se întâmplă în China, am văzut îngrijorările care deja începeau să apară în Italia şi Germania şi mi-am dat seama, fiind istoric, că există riscul ca pe continentul european să ne lovească şi pe noi această criză de sănătate publică. Am fost primul partid politic care a cerut instituirea stării de urgenţă după primele cazuri apărute de coronavirus. Am fost primul partid politic care a cerut implicarea armatei pentru a impune restricţiile necesare. Din păcate, toate celelalte măsuri pe care ulterior le-am cerut, implicit prin digitalizarea administraţiei, astfel încât cetăţenii să nu mai fie obligaţi să vină la instituţii, începând cu plata impozitului online, eliberarea actelor online ş.a.m.d. Sunt măsuri pe care PMP le-a propus oficial Guvernului. Din păcate, politizarea excesivă pe perioada vacanţei de vară a subiectului legat de coronavirus şi faptul în sine, că ne-au prins cele două campanii electorale într-un an atât de grav, au făcut ca statul să nu ia cele mai inspirate măsuri pentru a preveni răspândirea pandemiei. Şi la ora actuală ne aflăm în plină tragedie pentru că în fiecare zi, sute de familii de români trăiesc drame cumplite pentru că îşi pierd oameni apropiaţi din cauza virusului COVID-19. E nevoie de măsuri ferme şi mai departe. Noi, la această oră, nu avem o campanie electorală. În România, oraşe întregi sunt în carantină. Eu am încercat să vizitez câteva judeţe şi a fost aproape imposibil să-ţi desfăşori campania electorală. Mai sunt două săptămâni, nu cred că vom avea cum să ne facem campanie electorală. Dar cu toate acestea, sperăm ca un număr cât mai mare de cetăţeni care ies la vot să ne acorde încrederea. AGERPRES: Ce părere aveţi de testarea în masă a populaţiei? România are o astfel de capacitate de testare? Eugen Tomac: Cred că la ora actuală cea mai bună soluţie pentru a combate pandemia este testarea în masă. Mi-aş dori foarte mult ca decidenţii, acel corp de experţi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne, să abandoneze această abordare – că testăm doar pe cei care solicită. Această politică ne-a dus în situaţia de a avea astăzi peste 10.000 de cazuri de persoane infectate, ceea ce reprezintă o îngrijorare profundă. AGERPRES: Cum aţi perceput situaţia de la Piatra Neamţ, ţinând cont că în urmă cu cinci ani am avut tragedia de la Colectiv, iar în urmă cu zece ani – drama de la Spitalul Giuleşti? Eugen Tomac: Dacă în 2012 ar fi fost adoptată noua lege a sănătăţii, situaţia de la Piatra Neamţ nu s-ar fi întâmplat, dintr-un simplu motiv, niciun manager de spital nu ar fi lăsat lucrurile la voia întâmplării într-o delăsare atât de mare cum s-a întâmplat la spitalul din Neamţ şi cum sunt sigur că se întâmplă şi la ora actuală în multe spitale din ţară. Pentru că politicul, din păcate, priveşte spitalele doar prin prisma achiziţiilor, nu prin prisma calităţii pe care o oferă serviciile de sănătate. AGERPRES: Sistemul actual de educaţie din România este depăşit la toate capitolele – formatori, mod de predare, programă. Ce credeţi că este de făcut pentru a reforma sistemul? Eugen Tomac: Cred că educaţia trebuie adaptată în funcţie de nevoile pieţei. La ora actuală, din nefericire, decalajele care există în sistemul de învăţământ reduc şansele copiilor din mediile vulnerabile şi acolo statul trebuie să-şi concentreze foarte mult atenţia. Indiscutabil că rezultatele se vor vedea atunci când în mod real se va produce o depolitizare în ceea ce priveşte managementul din educaţie. PMP este cel mai mare adversar al politizării instituţiilor din învăţământ şi sănătate. Pentru că politizarea ne-a dus în punctul în care avem un grad de analfabetism funcţional fără precedent în societatea românească. Şi din acest punct de vedere, pe lângă finanţare este absolut necesar să fie adaptată curricula la nevoile pieţei, implicit la reînfiinţarea şcolilor de meserii care să pregătească oameni calificaţi, capabili să intre pe piaţa forţei de muncă. Pentru că, altfel, statul român dacă va mai rata oportunităţi – şi următorii patru ani sunt foarte importanţi prin prisma celor aproape 80 de miliarde (n.r. – euro) pe care îi avem la dispoziţie – şi dacă nu vom fructifica acest timp şi aceste resurse, vom produce, din păcate, forţă de muncă necalificată pentru diferite pieţe din UE. Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO AGERPRES: Are PMP un nume de premier? Eugen Tomac: Singurul om politic care în vreme de criză poate lua cele mai bune decizii pentru ţară la ora actuală este fără discuţii preşedintele Traian Băsescu. Dacă PMP ar avea şansa să formeze un guvern, dacă românii ne-ar da voturi suficiente pentru a putea oferi ţării o nouă perspectivă, o spun cu deplină convingere că singurul om politic capabil din România să ia decizii ferme şi să aibă autoritatea necesară pentru a le impune este preşedintele Băsescu. Oricând am putea forma un guvern în jurul lui Traian Băsescu, cum este România astăzi, un guvern performant. AGERPRES: Ce le răspundeţi celor care vă reproşează că nu aduceţi "oameni noi" în politică? Ce îi recomandă, de exemplu, pe Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, sau pe Doru Onaca, ambii candidaţi pe listele PMP la parlamentare? Eugen Tomac: Avem cei mai mulţi oameni noi în politică, atât pe listele de candidaţi, cât şi la aleşii locali pe care i-am obţinut în această toamnă. După PNL şi PSD, avem cei mai mulţi aleşi locali şi majoritatea dintre ei sunt oameni aflaţi la primul mandat. Oameni noi în politică sunt bineveniţi oricând şi în PMP sunt mulţi oameni care nu au mai făcut politică şi acum sunt la primul partid şi candidează, cum este colegul nostru Cristian Galea, de la Arad, care nu a mai făcut politică şi sper să fie viitorul viceprimar al municipiului Arad. Avem foarte mulţi oameni care au intrat, din convingere, într-un partid politic. Elena Băsescu este în PMP de când s-a creat partidul. Este un om care cunoaşte foarte bine realitatea din partid, s-a implicat, a ajutat colegii din partid şi a luat această decizie de a se implica mai mult şi a răspuns unei invitaţii primită de la o organizaţie politică apropiată de ea, pentru că este din Constanţa. Dar vă spun, pentru că am mai primit şi alte invitaţii şi de la alte organizaţii politice pentru a candida: este un om respectat în partid, vrea să se dedice unei cauze în care crede, să susţină mai mult femeile care îşi cresc singure copiii şi a făcut câteva proiecte politice destul de serioase şi din acest punct de vedere, cred că expertiza pe care o are o îndreptăţeşte să încerce să le solicite românilor sprijinul. Noi o susţinem, pentru că este colega noastră, nu avem niciun motiv să spunem că a greşit pentru că şi-a asumat această candidatură. Doru Onaca este secretar general al PMP, s-a implicat de la început în activitatea partidului şi în partid candidează colegii care se implică în activitatea noastră politică şi împreună mergem şi le cerem românilor încrederea. AGERPRES /(A – autor: Sorinel Peneş, editor: Mirela Bărbulescu, imagine: Marian Vlăduț, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Parlamentare2020/ VIDEO INTERVIU Eugen Tomac: Nu poţi face performanţă cât timp depinzi de un decident politic ineficient
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.